Unirea lui Mihai Viteazul și pașalâcul lui Macron, model Venezuela
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/TELEANU-9.jpg)
Noul președinte al României, Nicușor Dan, depune astăzi jurământul, cu o zi înainte de împlinirea a 425 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Țara Românească realizată de Mihai Viteazul. De la 1600, „nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie”, spunea peste veacuri Nicolae Iorga.
Dar ceea ce se știe mai puțin este faptul că pregătirea operațiunilor diplomatice și militare pentru unirea celor trei state românești de către Mihai Viteazul s-a numit „Planul Dacia”.
„Nu vin la voi la Atena și Salonic, că nu locuiesc români acolo. Merg în Ardeal la Aba Iulia, Napoca și Baia cea Mare. Acolo neamul meu este cel mai asuprit de pe pâmânt. Mă duc să le scot pruncii și femeile din robia nemeșilor și grofilor unguri. Să scot proprii noștri ortodocși din robie. Să fac o mitropolie mare de piatră la Alba Iulia. Mă duc în dreapta lui Decebal cel Viteaz să refac regatul neamului nostru”, mărturisea Mihai Viteazul oștenilor săi, cu un an de zile înainte de marea unire, spre știința lui Nicușor Dan.
Astăzi, făcând un arc peste timp, după mai bine de cinci luni de scandaluri uriașe și scenarii puse în practică perfect după fenomenul Fereastra Overton, Nicușor Dan ajunge al cincelea președinte al României de după 1990. Dar cum arată România de azi? O Românie ajunsă „vedetă” internațională după anularea turului doi al alegerilor prezidențiale aflate în plină desfășurare pe data de 6 decembrie 2024, iar culmea „vedetismului” a fost atinsă în momentul interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu, câștigătorul primului tur.
Practic, acum, după 425 de ani de când Mihai Viteazul a înfăptuit unirea tuturor românilor, Nicușor Dan ajunge astăzi în fruntea unei Românii divizate și măcinate de intrigi, interse și influențe străine. Faptul că lui Călin Georgescu i s-a interzis să mai candideze la Președinția României de către o Curte Constituțională politizată și obedientă clasei politice de la guvernare și presiunilor străine, deși câștigase turul întâi al alegerilor prezidențiale, demonstrează că România a devenit noua Venezuelă a Europei.
Săptămâna trecută, Consiliul Naţional Electoral din Venezuela, care a fost acuzat că primeşte ordine de la guvern, l-a declarat pe preşedintele Nicolas Maduro câştigător al alegerilor, fără a oferi detalii despre voturile exprimate, iar Juan Pablo Guanipa, un important lider al opoziţiei venezuelene, a fost arestat cu câteva zile înainte de data scrutinului sub acuzaţia de conspiraţie împotriva alegerilor
Astfel, Nicușor Dan ajunge la Palatul Cotroceni cu susținerea puternică a președinților din Moldova și Franța, Maia Sandu și, respectiv Emmanuel Macron. Mai mult, ca să fie sigur că Nicușor Dan va fi președintele României, Emmanuel Macron îl trimite în România, cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, pe șeful Direcției Generale pentru Securitate Externă (DGSE) a Franţei-Nicolas Lerner. De ce oare?
În schimb, Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, reținut în Franța, l-a acuzat pe şeful agenţiei franceze de informaţii externe, Nicolas Lerner, că i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România înaintea alegerilor de duminică, adăugând că a refuzat cererea.
„În primăvara acestui an, în Salon des Batailles de la Hôtel de Crillon, Nicolas Lerner, șeful serviciilor secrete franceze, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România înaintea alegerilor. Am refuzat”, a scris Durov, adăugând că Telegram nu va începe să cenzureze în Europa, așa cum nu a făcut-o nici în cazul opoziției din Rusia, Belarus sau Iran.
Întîmplător sau nu, Nicușor Dan a fost student, între 1992-1995, la Ecole Normale Superieure din Paris, și are un master și un doctorat în matematică obținut la Universitatea Paris 11 și, respectiv Paris 13. Așadar, Nicușor Dan este familiarizat cu realitatea franceză, iar Franța este bine conectată la afacerile din România. Că, deh, nimic nu e întâmplător pe ruta Paris-București și retur!
Astfel, cele șase mari firme franceze din România-Dacia, Carrefour, Auchan, Engie, BRD și Orange, au trimis anul trecut, în Franța, suma de 88,65 de miliarde de lei, adică aproape 18 miliarde de euro, ceea ce a însemnat vreo 5% din PIB-ul României. Așadar, se poate spune că Emmanuel Macron a aplicat în România „rețeta” Venezuela, iar țara noastră a ajuns o anexă a Franței așa cum în trecut am fost pașalâc turcesc. Să fie slăvită ingineria socială, că, în realitate… se răsucește Mihai Viteazul în mormânt!