Alertă agricolă 2025: între norii de ploaie și soarele ucigaș

Agricultura românească se pregătește de o vară care promite și speranță, și panică – un mix care te face să te întrebi dacă nu cumva e tot un banc prost. După patru ani de secetă, 2025 a debutat cu ceva apă de ploaie și un pic de optimism pe câmpuri. În decembrie și ianuarie a plouat cu folos, iar grâul și rapița au prins ceva vlagă. Fermierii au scos plugurile cu speranță și au semănat pe bandă rulantă – de parcă era clar că „e anul nostru”.

Ploaia de început și norii de final

Iunie și iulie se anunță prietenoase – meteorologii vorbesc de ploi peste medie și temperaturi mai blânde decât ne-am obișnuit în ultimii ani. O gură de aer, la propriu și la figurat. Dar e vară totuși, iar finalul e mereu cu surprize. Pe la jumatea lui iulie și până spre sfârșitul lui august, valurile de căldură bat la ușă: 35 de grade la umbră, umiditate cât să te facă să transpiri la orice pas și vise de recoltă care pot dispărea în câteva zile.

Realitatea din câmp: recoltă pe credit și nervi la sac

Pe teren, lucrurile nu-s așa cum le visează politicienii în comunicate. La grâu și orz, e o șansă să prindem un an ceva mai bun – pământul e mai reavăn, plantele au pornit bine. Dar la porumb și floarea-soarelui, totul depinde de cum vine apa în iulie și august. Până acum, norocul e la ruletă.

Fermierii sunt cu ochii pe cer și cu degetele înfipte în subvenții. Pentru că statul a promis despăgubiri și scheme de sprijin, dar la cum merge treaba, hârtiile sunt mai multe decât spicele de pe câmp. „Digitalizarea” a rămas o glumă: dacă vrei o subvenție, trebuie să te lupți cu un dosar care crește ca aluatul de cozonac – plin de ștampile, semnături și fraze de lemn.

Prețurile la raft – mai sprintene decât mașinile de ministru

Ce nu pricepe nimeni e că orice problemă la fermă înseamnă scumpiri la raft. Pâinea se anunță mai scumpă cu 10-12%, iar uleiul de floarea-soarelui sare și el cu 20%, după ce floarea a ars pe câmp. Carnea și laptele? Se adaugă la nota de plată: 10-15% în plus, pe spinarea tuturor. Cine plătește? Noi, ăștia care credem că „e treaba fermierilor”.

Politica de agricultură – ca un film prost cu repetiție

Politicienii tot promit că „vor ajuta”, dar nimeni nu știe când și cum. Banii de despăgubiri vin cu viteza melcului beat, iar între timp, fermierii scot bani din buzunar ca să nu-și vadă munca dusă pe apa sâmbetei. Se fac „planuri strategice”, se țin „conferințe despre reziliență”, dar la poarta fermei e tot secetă – de ploaie și de soluții.

Agricultura românească 2025 – între minuni de PowerPoint și realitatea din ogor

Pe hârtie, România e tigrul Europei agricole: avem planuri strategice, scheme de sprijin cu denumiri lungi și ambiții de fermă model europeană. Dar când ieși din biroul ministerului și calci în noroiul de pe ogor, îți dai seama că multe „viziuni” sunt doar niște foi frumos colorate.

Ce-i de lăudat?

– S-au băgat bani grei din fonduri europene – 15,8 miliarde de euro până în 2027. Au început să miște și unele programe de digitalizare, măcar la nivel de hârtii: plățile APIA merg mai repede (uneori), iar fermierii mai tineri au început să vadă și ei un pic de lumină.

– Se vorbește de agricultură de precizie, hibrizi rezistenți la secetă și mai ales irigații. Adevărul e că sunt niște investiții care se simt la cei care au curaj să meargă pe inovație, nu pe „merge și-așa”.

– Au mai crescut nițel și plățile directe pentru fermieri – e de bine, că altfel se lăsau unii de agricultură de tot.

Și-acum, să trecem la bâlci

– Cea mai mare problemă? Irigațiile, bată-le soarele. Toată lumea vorbește despre ele, dar canalele de apă sunt încă muzee ale prostiei administrative. Sunt bani pentru reabilitare, dar lucrările se fac cu viteza melcului beat, iar de multe ori se termină cu dosare penale și scuze birocratice.

– Birocrația e tot regina balului. Fermierul român e și agricultor, și contabiliț, și secretar – că altfel nu iei subvenția! Hârtiile au fost „digitalizate” de ochii lumii: în loc de dosar la ghișeu, ai un dosar online care trebuie tot semnat, ștampilat și apoi încărcat de trei ori pe platforme diferite.

– De la „reforma justiției” până la „sprijinul fermierilor”, politicienii au scos mereu cuvinte mari, dar n-au pus umărul la drumuri agricole, la transportul cerealelor sau la spațiile de depozitare. Totul e cu „vom face”, dar la final fermierul își rupe spinarea pe câmp și își vinde producția pe nimic.

– Și, bonus: nimeni nu-ți zice cum să supraviețuiești cu prețurile la îngrășăminte, la motorină și la tot ce-ți cere câmpul. Aici e zona gri, unde fermierul e lăsat să se descurce cum poate – și de multe ori, „cum poate” înseamnă „cu nervii la pământ”.

Rezumat:

Azi, la final de mai 2025, agricultura românească e pe jumătate la „european dream”, pe jumătate în Evul Mediu cu hârtii și mini-baronii locali. Avem fermieri care trag la jug și un stat care mai mult promite decât face. Și între cele două realități, cine pierde? Tot omul care vrea o pâine mai ieftină și un țăran care nu vrea decât să muncească fără să se roage la trei sfânturi pentru o plată la timp.

Și totuși: nu e (încă) sfârșitul lumii

La final, ce e de reținut? Vara 2025 nu e (încă) coșmarul suprem: iunie și iulie arată mai bine decât ne temeam. Dar pericolul e la pândă – valurile de căldură pot oricând să strice tot ce s-a câștigat. Până atunci, românul își face cruce și seamănă mai departe. Pentru că, la noi, agricultura e un fel de ruletă rusească: totul sau nimic, într-o țară care promite, dar uită.

Și când o fi, să nu ne plângem prea tare – ăsta e „contractul” nostru cu pământul: ploaie azi, secetă mâine și prețuri pe care le plătești cu vârf și îndesat.