Turul doi – înapoi, dar la primării! Inițiativa unui partid neparlamentar – o idee bună

România noastră este țara unde primarii în funcție se țin de scaun ca și cum ar fi tronul de la Curtea Regală. Un partid neparlamentar vine cu o idee care, culmea, sună a democrație adevărată: „Hai să readucem turul doi la primării!” Adică, pe scurt, dacă niciun primar nu ia peste 50% din voturi, să ne vedem din nou la urne cu primii doi clasați. Simplu? Nu chiar.

De ce contează proiectul?

Pentru că în actualul sistem cu un singur tur, primarii care deja au un picior în ușa primăriei n-au mari emoții: își adună „oastea” de votanți fideli, se asigură că pe liste sunt numai cei care trebuie și, la final, pleacă acasă cu coroana pe cap. Două tururi de scrutin înseamnă, în schimb, că trebuie să ieși din bula ta, să convingi mai mult decât familia și cumătrii. Adică mai greu, mai incomod, dar infinit mai democratic.

Cine a venit cu ideea?

Nu PSD, nici PNL – care ar pierde puterea baronilor locali dacă s-ar vota iar și iar. Nici măcar opozanții agresivi, care pretind că luptă din greu cu Sistemul. Ci un partid neparlamentar, unul care nu are încă scaune călduțe la Palatul Parlamentului, dar are destul curaj să arunce ideea pe masă. O idee care, dacă s-ar aplica, ar reseta cumva faimoasa „rotație de cadre” a primarilor de profesie.

Inițiativa „Aducem Turul doi înapoi la primărie”…

… aparține Partidului România în Acțiune (RîA), o formațiune politică neparlamentară fondată în martie 2023 de către Mihai Apostolache, fost parlamentar și profesor universitar specializat în administrație publică. Deși nu are reprezentare în Parlament, RîA este activă la nivel local, având aproape 50 de aleși locali, inclusiv un primar în comuna Balta Doamnei din județul Prahova.

Partidul promovează o ideologie centristă, cu accente de localism și naționalism civic, și susține candidaturi independente, cum ar fi cea a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2024 . Prin această inițiativă, RîA urmărește să reintroducă sistemul de două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, argumentând că actualul sistem cu un singur tur favorizează candidații în funcție și subminează reprezentativitatea democratică.

În plus, partidul militează pentru eliminarea subvențiilor de stat acordate partidelor politice, considerând că acestea perpetuează inegalitățile și conservă privilegiile formațiunilor mari.

De ce nu le convine partidelor mari?

Pentru că la două tururi, baronii locali trebuie să-și reconfirme puterea în fața întregului oraș – nu doar a celor care se prezintă în primul tur. E un exercițiu de transparență care le scoate la suprafață nu doar realizările, ci și șmenurile și contractele cu dedicație. Și la cum se țin de scaune unii, e clar că preferă „stabilitatea” – adică același primar, la infinit, cu aceiași bani publici și aceleași contracte de asfaltare „la preț de capitală”.

Ce șanse are proiectul?

Slabe, recunoaștem. Cu un parlament plin de partide care visează doar la cum să-și conserve baronii locali, ideea e privită ca un fel de glumă bună la colț de stradă. Dar e o idee care rămâne acolo – o sârmă ascuțită în talpa sistemului. Pentru că, la final, chiar și un proiect de partid neparlamentar poate zgândări suficient de tare ca să ne amintească: alegerile sunt despre oameni, nu despre scaune.

Alte anomalii ”de sistem”

1. Pragul electoral și fragmentarea voinței

Pragul electoral de 5% (la parlamentare) e una dintre cele mai discutate bariere. Pe hârtie, sună a stabilitate – „nu vrem 100 de partide mici în parlament”. În realitate, e un instrument perfect pentru partidele mari. Ele își pot asigura dominația și pot ține la distanță orice concurență reală. Practic, un partid mic cu 4,9% e aruncat la coș, deși are un sfert de milion de alegători în spate.

2. Redistribuirea mandatelor – o loterie cu bile alese de șmecheri

Redistribuirea mandatelor e ca o magie de culise: voturile „aruncate” de partide care nu fac pragul ajung la cei mai mari jucători, consolidându-le și mai tare puterea. Rezultatul? Partidele mari primesc locuri „bonus” și își împart ciolanul pe sub masă. Micii jucători? Să se descurce la locale, că la nivel central… pauză.

3. Legea privind finanțarea partidelor – banul public pe tavă

Partidele primesc bani direct de la buget, în sume proporționale cu scorul lor la ultimele alegeri. În teorie, e pentru „transparență și corectitudine”. În realitate, e o formă de rentă de partid: cu cât ai mai mulți parlamentari și primari, cu atât primești mai mulți bani. Și ce faci cu ei? Îți plătești campaniile viitoare și îți cumperi loialitate. Un cerc vicios pe care nu-l sparge nimeni, că-i prea dulce.

4. Alegerea președinților de consilii județene prin vot direct

Din 2008, președinții de CJ sunt aleși direct de popor – un fel de „mic baron local” cu legitimitate proprie. Așa s-au născut regatele județene: baronii cu puteri discreționare, greu de urnit și greu de controlat. În loc de echilibru administrativ, ai feude. Și o grămadă de bani publici la cheremul lor.

5. Numirea politică a șefilor de deconcentrate

Șefii de instituții locale (de la direcțiile agricole la casele de pensii) sunt numiți politic. Nu contează dacă ești competent – contează dacă ești „de la partid”. Așa se asigură „continuitatea” la nivel local. De fapt, e un alt mod de a ține totul sub control și de a-ți fideliza „armata” administrativă.

6. Nepotism și numiri „pe pile”

La nivel local, instituțiile publice sunt adesea pline de veri, cumnați și prieteni de nuntă ai primarului sau ai șefului de CJ. Legea e clară: nu e voie. Practica e și mai clară: „merge și-așa”. Așa îți asiguri liniștea și loialitatea.

Cum reușesc „babanii” să-și perpetueze puterea?

E simplu: folosesc toate aceste mecanisme și se asigură că nicio inițiativă serioasă de reformă nu prinde rădăcini. La București, politicienii îți vorbesc despre „democrație” și „schimbare”. Dar la nivel local, unde sunt banii și contractele, realitatea e ca la 1900: „cine taie panglica, ăla conduce”.

Schimbarea nu vine din vârf – e sufocată de rețelele de putere care s-au format de zeci de ani. Iar până când nu spargem cercul ăsta vicios – cu două tururi, cu reguli noi de finanțare, cu competiție reală – o să tot vedem aceleași fețe, aceleași hoții și aceleași scuze de lemn.

Cu Dumnezeu înainte!

Turul doi la primării e un fel de duș rece pentru primarii în funcție – și un test de democrație pentru toți ceilalți. Iar ideea unui partid mic, dar curajos, e un reminder că în politica românească mai apar și inițiative care chiar au sens. Rămâne de văzut cine are urechi de auzit și cine vrea, cu adevărat, să lase baronii să-și joace corect rolul, nu doar să le semneze din oficiu încă un mandat.