Florin Manole (PSD): Noi nu suntem nici pe departe AUR, suntem un partid constructiv, cu soluţii
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/11/Florin-Manole-lider-PSD-sector-1-zero-impozit-pe-venit-pentru-tinerii-sub-26-de-ani.png)
Partidul Social Democrat merge „cu toată deschiderea” la discuțiile de miercuri de la Cotroceni, convocate de președintele Nicușor Dan în vederea formării unei noi majorități guvernamentale. Declarația a fost făcută de Florin Manole, noul purtător de cuvânt al PSD, care a subliniat că social-democrații vin la consultări cu soluții concrete, nu cu retorică populistă.
PSD: „Să evităm soarta Convenţiei Democratice“
„Noi nu suntem nici pe departe AUR. Suntem un partid constructiv, care are soluții și le va pune pe masa discuțiilor”, a spus Manole într-o intervenție la Digi 24, citat de news.ro.
El a precizat că, din perspectiva PSD, prioritatea este identificarea unor principii comune, nu negocierea funcțiilor. Doar dacă va exista consens asupra temelor majore, se va putea discuta despre numele viitorului premier.
Florin Manole a mai anunțat că PSD va prezenta la Cotroceni date concrete, inclusiv privind execuția bugetară, care arată un deficit mai mic decât cel prognozat. Totodată, el a respins ideea că România ar traversa o criză, criticând efectele negative ale ascensiunii discursului extremist în turul întâi al alegerilor prezidențiale.
În contextul divergențelor de opinie din interiorul PSD cu privire la intrarea la guvernare, Manole a subliniat că decizia colectivă este de a merge „pe principii, nu pe persoane”. A avertizat, totodată, că o coaliție instabilă riscă să repete greșelile Convenției Democratice, cu certuri permanente și dispariții electorale, ceea ce ar putea deschide calea extremei drepte în România.
„Vedeţi că şi liberalii se exprimă aşa, şi UDMR-ul, şi anume că trebuie să găsim consens pe nişte teme şi abia apoi, dacă reuşim să găsim acest consens, să vorbim despre o persoană cu nume şi prenume. Este extrem de important ca o viitoare coaliţie, dacă ne va conţine, să evite să aibă soarta Convenţiei Democratice, cu nişte partide care s-au certat non-stop şi au dispărut după aceea. pentru că dispariţia partidelor democratice în sens electoral, în acest ciclu electoral, ar face ca România să cadă pradă extremei drepte şi acesta este cel mai mare coşmar posibil”, a mai spus Florin Manole.
Reuniunile de miercuri, anunțate de președintele Nicușor Dan, se vor desfășura într-un format informal și vor continua în perioada următoare. Președintele a cerut partidelor să acționeze în interesul național și să susțină reformele necesare pentru modernizarea statului.