Revoluția textilelor. Haine „inteligente” cu unde sonore

Publicat: 08 iun. 2025, 17:08, de Carmen Ciripoiu, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Revoluția textilelor. Haine „inteligente” cu unde sonore

Pasionații de fashion au primit o veste extraordinară. În curând pot purta „haine inteligente” care utilizează unde sonore. Sub conducerea profesorului Daniel Ahmed, echipa de cercetători de la Universitatea ETH Zurich din Elveția au creat un tricou care „măsoară respirația”, precum și o pereche de mănuși care pot să traducă mișcările mâinilor în comenzi pentru computer.

Denumită SonoTextiles, această tehnologie inovatoare utilizează fibre de sticlă și unde acustice pentru a detecta atingerea, presiunea și mișcarea și promite să revoluționeze viitorul hainelor.

Primii cercetători care explorează „utilizarea fibrelor de sticlă combinate cu semnale de frecvențe diferite”

Potrivit studiului publicat în Nature Electronics, tehnologia folosită se bazează pe transmiterea undelor sonore prin fibre de sticlă țesute în material, care detectează atingerea, presiunea, etc., transformându-le în semnale electrice.

„Deși cercetările despre haine inteligente bazate pe acustică au mai fost realizate, suntem primii care explorăm utilizarea fibrelor de sticlă combinate cu semnale de frecvențe diferite”, a declarat Yingqiang Wang, autorul principal al studiului. Astfel, textilele vor deveni senzori activi, care vor putea monitoriza funcții fiziologice.

Cum funcționează noua tehnologie

Potrivit specialiștilor, fibrele de sticlă transmit unde acustice generate de un transductor piezoelectric. Modificările mecanice, de exemplu presiunea exercitată de respirație sau mișcarea mâinii, perturbă undele și generează variații în semnalul acustic. Fibrele sunt introduse în textilele obișnuite, componentele electronice fiind miniaturizate, pentru ca purtătorul să nu fie deranjat atunci când îmbracă hainele.

Două prototipuri funcționale

Echipa ETH Zurich a demonstrat conceptul SonoTextiles prin două prototipuri funcționale, care au fost testate în laborator. Primul este un tricou inteligent care monitorizează respirația, prin detectarea mișcărilor toracice. Fibrele de sticlă integrate în țesătură captează modificările cauzate de expansiunea și contracția pieptului, oferind date precise în timp real.

Tricoul inteligent ar putea salva vieți

Acest tricou poate fi folosit cu succes pentru monitorizarea pacienților cu afecțiuni respiratorii, cum ar fi apneea sau astmul. De asemenea, tricoul poate fi util sportivilor pentru că optimizează respirația și reduce astfel riscul de accidentări.

„Un tricou SonoTextiles ar putea salva vieți, alertând medicii în cazul unei crize respiratorii”, a explicat Chaochao Sun, coautor al studiului.

Mănușile care controlează computerele

Al doilea prototip, mănușile inteligente, folosesc fibre de sticlă care detectează mișcările și presiunea degetelor, transformând gesturile în comenzi digitale. „Mănușile SonoTextiles oferă o interfață intuitivă, care ar putea înlocui dispozitivele tradiționale de input”, a mai spus Yingqiang Wang. Mănușile inteligente ar putea facilita comunicarea pentru persoanele cu deficiențe de auz și ajută la interacțiuni mai bune în jocuri sau aplicații profesionale.

Hainele inteligente pot fi de ajutor pentru prevenirea durerilor de spate

Cercetătorii spun că tehnologia SonoTextiles oferă ajutor în medicină, prin monitorizarea continuă a sănătății și reabilitare, sport și fitness, previn accidentele detectând pozițiile incorecte. Hainele inteligente traduc limbajul semnelor și pot fi de mare ajutor pentru prevenirea durerilor de spate sau a problemelor musculo-scheletice. „SonoTextiles ar putea contribui la îmbunătățirea calității vieții, oferind soluții personalizate pentru sănătate și accesibilitate”, susține Chaochao Sun.