Consumul de nuci, mai important decât credeai. Fructul este un dușman puternic pentru boala secolului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/image-34.jpeg)
Un studiu american indică faptul că o anumită categorie de alimente, printre care și consumul de nuci, poate modifica flora intestinală într-un mod benefic, reducând riscul apariției cancerului de colon. Cercetările pe animale au arătat o scădere semnificativă a numărului de tumori, în special în cazul masculilor, datorită efectelor antiinflamatoare și probiotice.
Ce trebuie să faci pentru a preveni cancerul de col uterin? Să consumi nuci
Cercetători de la Centrul UConn Health și Laboratorul de Medicină Genomică Jackson, din SUA, au testat efectele consumului de nuci asupra colonului. Studiul a fost publicat în Cancer Prevention Research. Subiecții au fost cobai, care au primit nuci în proporție de 7–10,5% din totalul caloric zilnic.
Rezultatele au fost promițătoare. Masculii au dezvoltat de 2,3 ori mai puține tumori față de cei care nu au consumat. Cantitatea echivalentă pentru oameni ar fi de aproximativ 28 de grame de nuci zilnic.
Efectul a fost descris ca fiind unul probiotic. Acest aliment a menținut echilibrul florei intestinale și a oferit protecție împotriva formării tumorilor. Potrivit autorilor, acesta eliberează în timpul digestiei compuși antiinflamatori care influențează pozitiv microbiomul.
Vezi și: Băutura simplă care întărește părul, catifelează pielea și reglează colesterolul
Beneficii nutriționale și concluzii prudente
Nucile conțin mulți nutrienți valoroși. Sunt bogate în acizi grași Omega-3 și Omega-6, vitamina E și alți compuși cu potențial anticancerigen. Aceste componente au susținut efectele pozitive observate în studiu. Pentru a analiza impactul asupra microbiomului, cercetătorii au prelevat probe de fecale. Au constatat modificări importante ale florei bacteriene, cu efect protector pe termen lung.
Totuși, specialiștii avertizează că „sunt necesare și teste pe subiecți umani înainte de a se afirma cu certitudine că nucile pot reduce cancerul de colon”. Cercetarea oferă o direcție promițătoare, dar e nevoie de studii clinice pe oameni pentru confirmare.
Consumul regulat al acestui aliment pare să susțină un mediu intestinal sănătos, reducând inflamația și riscul apariției leziunilor precanceroase.