Propunere de modificare a Codului Fiscal, depusă la Senat: Sunt vizaţi angajaţii şi angajatorii

Publicat: 09 iun. 2025, 16:59, de Ionut Jifcu, în ECONOMIE , ? cititori
Propunere de modificare a Codului Fiscal, depusă la Senat: Sunt vizaţi angajaţii şi angajatorii
sursa foto: BIZ Brașov

O propunere legislativă depusă la Senat vizează modificarea Codului Fiscal prin eliminarea unor plafoane pentru beneficii acordate angajaților, precum pensiile facultative și abonamentele medicale, și introducerea unor noi facilități fiscale pentru a sprijini atât angajații, cât și angajatorii, în special întreprinderile mici și mijlocii.

Propunere de modificare a Codului Fiscal

O propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal și a Legii privind pensiile facultative a fost înregistrată recent la Senat, vizând atât angajații, cât și angajatorii. Inițiativa urmărește stimularea ocupării forței de muncă și a productivității, prin încurajarea acordării de beneficii salariale și eliminarea unor limitări considerate excesive, potrivit dcbusiness.ro.

Potrivit inițiatorilor, România are, în special în zona salariului minim, cea mai mare taxare a muncii din Uniunea Europeană. Deși statul oferă beneficii neimpozabile pentru a compensa acest nivel ridicat de taxare, aplicarea lor este constrânsă de plafoane care reduc semnificativ atractivitatea acestora. De exemplu, în prezent, contribuțiile la pensii facultative și abonamentele medicale private sunt neimpozabile doar în limita a 400 de euro pe an pentru fiecare categorie.

Principalele modificări propuse

Modificările propuse includ eliminarea acestui plafon anual de 400 de euro, păstrând însă limita de 33% din salariul de bază. Alte măsuri prevăd exceptarea de la impozit și contribuții sociale pentru anumite avantaje în natură – produse sau servicii oferite de angajator – în limita a 500 lei/lună.

O măsură importantă vizează și sprijinul pentru educația timpurie. Angajatorii care suportă costurile pentru plasarea copiilor angajaților în unități specializate ar beneficia de scutiri de taxe pentru sume de până la 1.500 lei pe lună per copil. Acest beneficiu va fi scos din limita de 33% din salariul de bază și va fi plafonat la 5% din cheltuielile de personal ale firmei.

Proiectul vizează în special întreprinderile mici și mijlocii, care până acum nu aveau capacitatea administrativă de a oferi aceste beneficii.