A intrat în vigoare noua decizie privind testarea sportivilor pentru Covid-19. Varianta actuală costă de zece ori mai puțin

Publicat: 15 apr. 2021, 08:31, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
A intrat în vigoare noua decizie privind testarea sportivilor pentru Covid-19. Varianta actuală costă de zece ori mai puțin

Sportivii pot folosi teste rapide antigen, în locul celor PCR, ordinul comun al Ministerelor Sănătății și al Tineretului și Sportului fiind deja publicat în Monitorul Oficial.

Conform protocolului semnat în 6 aprilie 2021, sportivii să fie testați cu teste rapide pentru COVID-19, în locul celor PCR. Un test rapid costă în jur de 30 de lei în vreme ce unul RT-PCR este aproximativ 300 de lei.

„Aceste teste sunt recomandate pentru utilizare numai în anumite condiții și de către profesioniști, fiind considerate valabile doar dacă sunt făcute în unități avizate de Ministerul Sănătății și efectuate în conformitate cu metodele aprobate de Ministerul Sănătății”, se arată într-un comunicat transmis pe 6 aprilie de Ministerul Tineretului și Sportului.

Lista unităților avizate se regăsește pe pagina Ministerului Sănătății.

„Această modificare de reglementare atât de așteptată va face activitatea sportivă mai accesibilă, inclusiv pentru amatori, și va ușura presiunea financiară care a generat constrângeri și dificultăți în lumea sportului, date fiind costurile semnificativ mai mici ale acestor teste, prin comparație cu cele RT-PCR”, completează MTS.