Seceta și căldura persistă: cum va fi vremea până la mijlocul lunii iulie

Publicat: 13 iun. 2025, 09:29, de Patrisia Brătan, în METEO , ? cititori
Seceta și căldura persistă: cum va fi vremea până la mijlocul lunii iulie
sursa foto: Antena 3 CNN

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) anunță că vremea va fi extrem de caldă, iar temperaturile vor fi, în general, mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în timp ce ploile vor fi rare sau chiar absente în majoritatea regiunilor, până la jumătatea lunii iulie.

Luna lui cuptor aduce vremea extrem de caldă: iulie

În săptămâna care urmează, 16-23 iunie, valorile termice vor depăși mediile obișnuite în sud-vestul țării. În nord-est temperaturile pot fi ușor sub cele normale. Pe restul teritoriului, vremea va fi apropiată de standardele climatologice, iar ploile vor lipsi aproape la nivel național.

Săptămâna 23-30 iunie

A doua parte a lunii va aduce din nou temperaturi peste cele normale în partea de sud-vest. În celelalte regiuni, valorile termice se vor încadra în limitele obișnuite pentru perioada calendaristică în care ne aflăm. În ceea ce privește precipitațiile, toate regiunile vor avea un regim pluviometric deficitar.

Săptămâna 30 iunie-7 iulie

Prima săptămâna din iulie vine cu temperaturi ridicate în aproape toată țara, cu un accent mai puternic în sud și sud-vest. Ploile vor fi în continuare insuficiente, cu excepția estului, unde nivelul precipitațiilor va fi apropiat de cel normal. Vestul și nord-vestul vor resimți cel mai acut lipsa de apă.

Săptămâna 7-14 iulie

În intervalul 7-14 iulie, toată țara va înregistra temperaturi peste media multianuală, cu un plus termic mai pronunțat în sud-vest. Din punct de vedere al ploilor, situația rămâne critică: regimul pluviometric va fi deficitar în toate zonele, cu o secetă accentuată în vest și nord-vest.

Valurile de căldură care se prefigurează pot afecta sănătatea populației, mai ales a persoanelor vârstnice sau cu afecțiuni cronice. Astfel, specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare și un consum constant de lichide. Totodată, se estimează o creștere considerabilă a consumului de energie electrică, în special din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat în zonele urbane.