Primăria Râșnov încearcă o soluție inedită pentru problema urșilor

Publicat: 16 iun. 2025, 07:01, de Alice Călin, în ACTUALITATE , ? cititori
Primăria Râșnov încearcă o soluție inedită pentru problema urșilor
Foto Alexas Fotos / pixabay.com

Primăria Râșnov a adoptat o metodă neobișnuită pentru a preveni prezența urșilor în zonele populate din oraș. Autoritățile au montat pe tomberoane dispozitive speciale care elimină mirosurile provenite de la deșeuri, astfel încât să nu mai atragă animalele. Măsura a fost bine primită de localnici, care se confruntă des cu alerte privind apariția urșilor.

Primăria Râșnov speră ca dispozitivele anti-miros să țină urșii la distanță

Plăcile montate pe tomberoane conțin substanțe non-toxice care neutralizează mirosul gunoiului sau al produselor alterate. Acestea sunt cele care atrag frecvent animalele în apropierea locuințelor, în special pe timpul nopții.

Ideea, susținută de reprezentanții primăriei, a fost gândită pentru a reduce contactul dintre urși și oameni fără a apela la intervenții agresive. Atât localnicii, cât și turiștii salută ideea primăriei și așteaptă să vadă efectele acesteia.

„Este o idee foarte bună! Chiar aseară am primit Ro-ALERT că e un urs în zonă, sperăm să funcționeze”, a declarat o turistă pentru Digi24.

Dispozitivele sunt deja active în mai multe puncte din oraș, unde s-au raportat incidente frecvente. Printre acestea se numără împrejurimile Cetății Medievale și ale blocurilor de locuințe.

Problema urșilor din zona Râșnov, tot mai gravă

În pădurile din jurul orașului trăiesc aproximativ 50 de urși. Lipsa hranei, accentuată de intervenția omului asupra ecosistemului, îi determină tot mai des să iasă în oraș, atrași de mirosuri.

În ultimii ani, în județul Brașov s-au transmis sute de alerte Ro-ALERT privind prezența urșilor. Într-un singur an, autoritățile au raportat peste 500 de astfel de avertismente, semnalând pericole inclusiv în apropierea centrului orașului și a obiectivelor turistice.

Legislația actuală nu permite capturarea rapidă sau relocarea eficientă a exemplarelor periculoase. Mai multe administrații locale, inclusiv cea din Râșnov, au solicitat sprijin de la Guvern pentru a modifica cadrul legal și a putea interveni în situații urgente.

Astfel de soluții inedite, precum cea găsită de primăria Râșnov, ar putea fi un prim pas spre reducerea numărului de incidente într-un mod ne-agresiv.