Premier cu schimbul: PSD și PNL reiau rotativa pentru a salva guvernarea (surse)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/guvern-nou.webp)
PSD și PNL iau în calcul o nouă rotativă guvernamentală, pe modelul anterior, pentru a asigura stabilitatea politică și echilibrul între partide. Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier pentru prima parte a mandatului, iar ulterior funcția să fie preluată de un lider PSD, probabil Sorin Grindeanu, în contextul în care coaliția vizează asumarea răspunderii pe măsurile fiscale.
PSD și PNL caută o soluție de echilibru politic
Negocierile dintre liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Minorităților Naționale au continuat intens în ultimele zile. Surse politice susțin că varianta rotativei guvernamentale, testată deja de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, este considerată de toți partenerii drept cea mai realistă opțiune pentru a menține stabilitatea. Astfel, funcția de prim-ministru ar urma să fie împărțită din nou între liderii PSD și PNL. Fiecare va avea un mandat de aproximativ un an și jumătate.
Potrivit planului discutat în coaliție, liberalul Ilie Bolojan va fi numit în funcția de premier în prima parte a rotativei, relatează stiripesurse.ro. Apoi, un lider PSD, cel mai probabil Sorin Grindeanu, va prelua șefia Guvernului. Mandatul fiecăruia ar fi de aproximativ 19-20 de luni.
Vezi și: Referendum intern: PSD decide astăzi dacă intră sau nu la guvernare
Strategia PSD și garanțiile asumării
Marți, social-democrații urmează să se reunească într-o ședință la Vila Lac. Acolo, Sorin Grindeanu a prezenta ultimele detalii ale negocierilor. Se va decide inclusiv strategia privind pachetul de măsuri fiscal-bugetare.
„Va fi un adevărat test de încredere”, spun sursele, întrucât fiecare parlamentar din coaliție va trebui să susțină public măsurile adoptate.
Pentru PSD, scenariul oferă două avantaje importante. Pe de o parte, participă la guvernare fără a fi acuzat că lucrează în interesul altuia. Pe de altă parte, dacă PNL respectă termenii înțelegerii, PSD va avea controlul asupra organizării alegerilor. În cazul în care înțelegerile sunt încălcate, social-democrații promit că vor rupe coaliția și vor intra în confruntare directă cu liberalii.