O femeie a câștigat un maraton prin munți, deși a făcut pauze pentru a-și alăpta copilul

Publicat: 22 iun. 2025, 06:59, de Alice Călin, în SPORT , ? cititori
O femeie a câștigat un maraton prin munți, deși a făcut pauze pentru a-și alăpta copilul
Sursă foto: Rich Gill/Gilly Photography via CNN / A câștigat un maraton prin munți, deși a luat pauze pentru alăptare

O poveste din Țara Galilor ne arată că, uneori, cele mai impresionante reușite nu țin de medalii sau recorduri, ci de echilibru și voință. Stephanie Case, proaspătă mamă și pasionată de alergare, a terminat recent un maraton prin munți. Potrivit CNN, aceasta a aflat abia la finalul celor 100 de kilometri că a câștigat, cu toate că a făcut mai multe pauze pentru a-și alăpta bebelușul.

Maraton prin munți, la șase luni după naștere

Competiția a avut loc în nordul Țării Galilor, în Parcul Național Eryri. Cursa, parte din circuitul Ultra-Trail Snowdonia, este una dintre cele mai solicitante din Marea Britanie. Stephanie a luat startul la doar șase luni după naștere. Nu își propusese să facă performanță, ci doar să alerge din nou. Însă nu a dorit să își neglijeze fiica, pe nume Pepper. Așa că de-a lungul traseului, a făcut trei opriri pentru a o alăpta pe micuță. Pentru una dintre pauze a avut nevoie de o aprobare specială din partea organizatorilor. Ca urmare, nu mică i-a fost mirarea atunci când a aflat că a câștigat.

„Nu era pe radarul meu ideea de a câștiga. Nici nu mi-a trecut prin cap”, a spus ea pentru CNN.

Fotografiile din timpul competiției s-au răspândit rapid online și au stârnit reacții din partea internauților din întreaga lume.

Fiecare mamă decide pentru ea

După cursă, Stephanie a vorbit despre provocările maternității și despre felul în care femeile sunt adesea judecate pentru alegerile lor. Aceasta spune că nu vrea ca povestea ei să pună presiune pe alte mame, care deja fac eforturi supraumane pentru a-și crește copiii. Ceea ce ăși dorește, în schimb, este să le amintească tuturor că e că își pot păstra pasiunile, dacă le ajută să se simtă bine cu ele însele.

Pentru unele femei, echilibrul poate însemna alergare. Pentru altele, o carte citită în liniște sau o ieșire cu prietenele. Important este ca fiecare să aibă libertatea de a alege ce funcționează pentru ea, fără a se învinovăți sau compara cu alte femei.

Stephanie Case va alerga și în alte competiții anul acesta. Dar spune că adevărata victorie nu e pe podium, ci în faptul că poate să fie mamă și, în același timp, să rămână ea însăși.