EcoFin decide: România are timp până în toamnă să adopte măsuri fiscale (SURSE)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/europa.jpg)
Comisia Europeană va acorda României o prelungire până în luna octombrie pentru a evalua impactul măsurilor fiscale destinate reducerii deficitului bugetar, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN. Anunțul oficial este așteptat după reuniunea EcoFin care are loc astăzi.
Conform surselor, data limită stabilită este 15 octombrie, până la care autoritățile române trebuie să implementeze măsurile necesare pentru reducerea deficitului. Comisia va anunța luni ce așteptări are de la Guvernul României în privința consolidării fiscale.
Totodată, viitorul executiv de la București va fi obligat să trimită un raport privind evoluția bugetară la fiecare șase luni, ca parte a angajamentelor asumate în cadrul procedurii pentru deficit excesiv.
15 octombrie, data la care Guvernul trebuie să aplice măsurile de reducere a deficitului bugetar
Astăzi, Consiliul miniștrilor de finanțe ai UE (EcoFin) este așteptat să confirme oficial evaluarea Comisiei Europene, care constată că România nu și-a respectat angajamentele asumate prin planul fiscal.
România mai are timp până la 15 octombrie să aplice măsurile de reducere a deficitului bugetar. În plus, Guvernul va trebui să prezinte semestrial un raport privind starea finanțelor publice, iar această decizie ar urma să fie formalizată la finalul întâlnirii EcoFin de astăzi.
CE: România nu a luat măsuri eficiente pentru diminuarea deficitului
Comisia Europeană a concluzionat că România nu a luat măsuri eficiente pentru diminuarea deficitului, iar pentru a evita sancțiuni sau pierderea fondurilor europene, țara are la dispoziție doar câteva zile.
Pachet clar de măsuri fiscale până la 30 iunie
Până la 30 iunie, Guvernul trebuie să adopte un pachet clar de măsuri fiscale, prin lege sau ordonanță, și să îl transmită Comisiei Europene ca dovadă a angajamentului asumat.
Această evaluare va influența semnificativ modul în care România va fi tratată la următoarea reuniune EcoFin, programată pentru 8 iulie, ultima înainte de vacanța de vară a instituțiilor europene.
Dacă autoritățile nu prezintă un plan fiscal coerent și credibil până atunci, România riscă măsuri suplimentare din partea UE, inclusiv sancțiuni, restricționarea accesului la fonduri europene sau chiar o eventuală retrogradare a ratingului de țară.