Liderul american, Donald Trump, a scris pe rețeaua sa de socializare Truth Social că armistițiul va începe atunci când țările își vor încheia „misiunile finale”. Mai întâi, Iranul va înceta focul timp de șase ore, apoi Israelul, iar în 24 de ore „lumea va saluta sfârșitul oficial al războiului”:

„Presupunând că totul va merge așa cum ar trebui și așa va merge, aș dori să felicit ambele țări, Israelul și Iranul, pentru că au avut tăria, curajul și inteligența de a pune capăt a ceea ce ar trebui numit «Războiul de 12 zile». Acesta este un război care ar fi putut dura ani de zile și ar fi putut distruge întregul Orient Mijlociu, dar nu a făcut-o și nu o va face niciodată!”

Războiul din Orientul Mijlociu

Confruntarea armată dintre Iran și Israel durează de 12 zile și a devenit cel mai mare conflict direct dintre cele două state din ultimele decenii. Escaladarea a venit după atacurile israeliene asupra infrastructurii nucleare a Iranului și apoi s-a transformat rapid în atacuri reciproce cu rachete și drone.

Pe 22 iunie, America a intrat în luptă – avioanele Statelor Unite au atacat  instalațiile nucleare iraniene. După aceea, Casa Albă a cerut Teheranului să revină la negocierile privind oprirea programului său nuclear.

Pe 23 iunie, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a lansat  un atac cu rachete asupra bazelor militare americane  din Orientul Mijlociu. Trump a declarat că atacul a fost slab, cerând Iranului și Israelului să dezescaladeze.

Administrația americană se aștepta la un răspuns la atacurile asupra instalațiilor nucleare iraniene.

„Știam că vor reacționa. Au avut un răspuns similar după Soleimani”, a spus pentru CNN un oficial american, referindu-se la generalul iranian Qassem Soleimani, care a fost ucis de SUA într-un atac aerian în 2020.

Iranul a anunțat din timp ce ținte vor fi vizate, pentru a nu fi victime

SUA și Qatarul au fost prevenite pe o serie de canale diplomatice de către Iran, cu câteva ore înainte de lansarea rachetelor, cu privire la țintele acestor, pentru a exista cât mai puține victime. În acest context președintele SUA a mulțumit Iranului și a spus că nu dorește mai multe intervenții militare în regiune.

„Vreau să mulțumesc Iranului pentru avertismentul timpuriu care a prevenit pierderi de vieți omenești și nimeni nu a fost rănit. Poate că acum Iranul poate avansa spre pace și armonie în regiune și aș încuraja cu entuziasm Israelul să facă același lucru,” a mai declarat Trump, anterior.

Qatarul a anunțat doborârea a 13 rachete iraniene, în vreme ce o a 14-a a fost lăsată să zboare spre „ținta sa”, deoarece viza o zonă de deșert, fără a prezenta amenințări asupra vieții persoanelor ori a unor obiective militare ori civile.