DNA a contestat eliberarea condiționată a Elenei Udrea, fost ministru al Turismului
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/elena-udrea-ID120494_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpg)
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Ploiești prin care Elena Udrea a fost liberată condiționat, au precizat surse judiciare pentru Agerpres. Fostul ministru a fost externată miercuri din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după o intervenție chirurgicală suferită în urma unui diagnostic de colecistită acută litiazică.
DNA nu e de acord cu eliberarea Elenei Udrea
La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis o contestație la executare depusă de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare a unei perioade cumulate de circa opt luni. Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.
Fosta ministră a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018 în dosarul „Gala Bute”, însă a părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței, fiind ulterior găsită și încarcerată în Costa Rica. În decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că legea nu a fost respectată în constituirea completurilor de judecată, ceea ce a dus la suspendarea condamnărilor, eliberarea Elenei Udrea din arestul din Costa Rica și revenirea acesteia în România.
În aprilie 2022, pe baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Instanța supremă a respins o contestație în anulare depusă de Udrea și a confirmat condamnarea la șase ani de închisoare. După ce a fugit în Bulgaria, a fost prinsă și adusă în țară în iunie 2022.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit sume de bani de la reprezentanți ai unor societăți comerciale pentru a garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului. Banii obținuți ar fi intrat fie direct în patrimoniul ei, fie în cel al Organizației București a PDL sau al fostului președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja.
De asemenea, Udrea este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile în cadrul achiziției de servicii de publicitate pentru gala de box a lui Lucian Bute. Prejudiciul calculat în acest dosar se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.