Incredibil! Salariul cameristelor din Mamaia, mai mare decât cel al unui profesor debutant

Publicat: 05 iul. 2025, 09:43, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Incredibil! Salariul cameristelor din Mamaia, mai mare decât cel al unui profesor debutant
sursa foto: heartofthehouse.com

Salariul net al cameristelor din Mamaia Nord este de aproape 1.000 de euro, având un program de șase zile pe săptămână. Se cere experiență în domeniu, cunoștințe minime de aplicații mobile și disponibilitate de deplasare, fără decontarea transportului.

Salariul cameristelor de la Mamaia ajunge la aproape 1.000 de euro

Românii care își doresc să-și petreacă vara pe litoral, dar si sa se întoarcă acasă cu bani, se pot angaja pe litoral. Salariile sunt consistente, insa nici munca nu e ușoară. În Mamaia Nord, una dintre cele mai căutate stațiuni din România, un resort exclusivist oferă un salariu net de aproape 1.000 de euro pentru o cameristă. Anunțul de angajare a fost publicat recent pe OLX și vine cu detalii clare despre program și cerințele postului.

Programul de lucru este fix, între orele 08:00 și 16:00, timp de șase zile pe săptămână. Singura zi liberă este în timpul săptămânii, deoarece se lucrează inclusiv în weekend. Deși salariul este atractiv, jobul nu este disponibil pentru oricine. Angajatorul cere experiență în domeniul hotelier.

Vă rugăm nu deranjați inutil dacă nu aveți experiență”, este menționat în descrierea jobului, conform gândul.ro.

Vezi și: Prețuri de Maldive în România. Peste 4.000 de euro costă trei nopți de cazare în Mamaia

Multe responsabilități și condiții stricte

Pe lângă curățenia propriu-zisă a camerelor, viitoarele angajate trebuie să cunoască bine folosirea aplicațiilor mobile. Este nevoie și de flexibilitate în deplasare, deoarece activitatea se desfășoară în mai multe puncte din resort. Camerista trebuie, de asemenea, să se ocupe de schimbarea consumabilelor în camerele hotelului. Un aspect important menționat în anunț este că transportul nu este decontat.

Totodată, prețul unei singure nopți de cazare la cel mai scump penthouse din Mamaia Nord începe de la 1.500 de euro. Cei care și-au petrecut sejurul aici ultima dată au stat șase zile și au plătit 6.000 de euro. În funcție de perioada dorită, prețul se poate negocia.