Silviu Biriș și amintirile sale cu Moraru, Dinică, Iordache, Beligan…

Silviu Biriș, invitat la Dialogurile Puterii, evocă marii artiști ai scenei românești care nu mai sunt printre noi

Într-o ediție cu totul specială a emisiunii Dialogurile Puterii, actorul Silviu Biriș a oferit un moment de sinceritate rară, evocând cu profund respect și emoție chipurile marilor actori ai scenei românești care i-au marcat parcursul artistic și care astăzi nu mai sunt printre noi.

„Ovidiu Iuliu Moldovan? Carismatic, intangibil dintr-o mare timiditate și dezamăgire”, își începe confesiunea actorul. Rememorează un episod care a devenit pentru el simbolic: „Cu 20 de ani în urmă, tineri fiind, mergeam de Crăciun să colindăm artiștii. Am ajuns și la ușa lui. Nu ne-a deschis. La ultimul Crăciun n-a mai deschis. Nu mai avea nici energia necesară…”

Cu o sinceritate dureroasă, Biriș recunoaște: „Nu a fost neapărat singur. Avea o prezență feminină care a avut grijă de el în ultima parte a vieții.” Pe tonul unei chemări publice, face o pledoarie pentru Festivalul Șerban Ionescu, organizat în fiecare vară la 2 Mai de Magda Catone și fiul ei, Carol Ionescu: „Sunt în impas, nu-l pot duce mai departe. Fac un apel. Orice bănuț contează, pentru că vin mulți tineri. Dacă m-aș ocupa cu adevărat de ceva, ar fi educația acestor generații. Nu numai cu pâine va trăi omul…”

13:34, 05.07.2025 • Puterea Tv

Silviu Biriș: „Pe urmele lui Cioran, am înțeles simplitatea care doare”

Evocarea lui Silviu Biriș continuă cu o reflecție caldă asupra unor figuri de legendă:

„Ion Caramitru mi-a făcut mult bine. Mulți spun că și rău, că n-am fost distribuit pe măsura talentului meu. Dar cine ia măsura? Publicul, cronicarii, regizorii… Nu vreau să se spună că am fost ‘omul lui Caramitru’. El era coleric, dar știa să-și ceară scuze. Avea suflet. A făcut ca Teatrul Național să se învârtă după soare.”

Pe Radu Beligan îl evocă cu un zâmbet: „E exemplul longevității mentale și fizice. Eram într-un moment greu, voiam să plec din țară, aveam un contract artistic în afară. Mi-a zis doar atât, cât putea cu puterile lui: Unde pleci? Aici e Terra Mirabilis! Parcă m-a fermecat. N-am mai plecat. Și timp de 14 ani am jucat cu el seară de seară Egoistul, în același ‘vagon’.”

Despre Marin Moraru vorbește cu amuzament și empatie: „Te drămuia. Nu-i plăcea nimic. Era plictisit de tot. A avut un moment când a spus că generațiile tinere sunt praf… Mulți s-au supărat, dar totul venea dintr-o revoltă. Era un om suferind. A jucat și în telenovele. Nu-l pot judeca.”

Carmen Stănescu, alt nume legendar, avea o verticalitate rară. „Mi-a zis: Birișică, eu sunt actriță la Teatrul Național. Cum să mă duc eu într-o reclamă să vorbesc cu cerbul? Avea dreptate. Dar cine s-o asculte? Facturile veneau…”

Pe Alexandru Repan, Biriș îl amintește printr-o replică devenită proverb personal: „Bă, nu știu cum e cu tine, dar orice faci tu, cazi ca pisica. Pe patru picioare!”

Despre talentul propriu spune cu modestie și recunoștință: „M-am și născut cu el, dar l-am cultivat și în prezența acestor lorzi ai teatrului românesc. Am avut un mare privilegiu.”

Gheorghe Dinică, altă figură tutelară, rămâne pentru el o prezență tăcută și profundă: „Nu am schimbat mai mult de două-trei vorbe. Dar mă mai punea să cânt la Șarpele Roșu. Era un taciturn, dar bântuit de geniu. Nu era nimic întâmplător la el. Stătea și observa. Eu cred că lucra cu sine însuși. Actorul lucrează cu sine însuși.”

Amintirea se oprește și la Ștefan Iordache. Biriș își amintește cu emoție ultimul spectacol jucat împreună: „Ne iubea pe toți. A fost un privilegiu. Am intrat în distribuție din întâmplare, colegul care avea rolul a plecat. Cornel Todea m-a chemat. Aveam premiera în două săptămâni. Din păcate, Ștefan Iordache a jucat doar trei spectacole. Atât. Apoi a plecat și el.”

Lecție de memorie, demnitate și iubire pentru artă și slujitorii săi

Într-o lume culturală tot mai grăbită și mai superficială, Silviu Biriș ne oferă o lecție de memorie, demnitate și iubire pentru artă și maeștrii săi. Evocările lui nu sunt doar povești nostalgice, ci și un manifest pentru păstrarea valorilor teatrului românesc, pentru educația morală a noilor generații și pentru susținerea culturii vii, care nu se învață doar din cărți, ci și din întâlnirea cu cei care au trăit-o.