COVID-19, după patru ani: politicieni iertați în Franța, uitați în România

Publicat: 07 iul. 2025, 22:01, de Radu Caranfil, în Internațional , ? cititori
COVID-19, după patru ani: politicieni iertați în Franța, uitați în România

Pe 7 iulie 2025, Curtea de Justiție a Republicii (CJR) din Franța decide să nu-i urmărească penal pe Édouard Philippe (prim-ministru în 2020) și pe miniștrii sănătății Agnès Buzyn și Olivier Véran, acuzați că ar fi gestionat inadecvat pandemia. După aproape patru ani de anchete, plângeri și audieri, concluzia a fost clară: nu s-a descoperit vinovăție penală în modul în care au răspuns la criza Covid-19.

Sistemul juridic francez: rolul CJR

Curtea de Justiție a Republicii, înființată în 1993, este singurul tribunal abilitat să condamne foști miniștri pentru fapte din exercitarea mandatului. De la declanșarea anchetei – inițiată în 2020 pe baza a nu mai puțin de 14.500 de plângeri, inclusiv de la profesioniști din sănătate și familii de decedați – doar câteva au trecut în faza de anchetă. În cele din urmă, CJR a constatat că eforturile au fost realizate cu responsabilitate, fără intenție criminală.

Ne-ar prinde bine modelul francez!

Curtea de Justiție a Republicii (CJR) din Franța — Cour de Justice de la République — este o instanță specială care judecă miniștrii și foștii miniștri pentru fapte comise în exercițiul funcției. În sistemul juridic românesc, nu există o instituție identică, dar cea mai apropiată echivalență funcțională poate fi descrisă astfel:

Echivalent parțial în România: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Secția penală

  • Când este sesizată: În cazurile în care este începută urmărirea penală pentru un ministru sau fost ministru, doar Înalta Curte are competența de a-l judeca (în calitate de instanță de fond).
  • Cine decide dacă ajunge acolo: Este nevoie de urmărire penală autorizată de Președinte, dacă este vorba de miniștri în funcție (pentru cei care nu mai sunt în funcție, procedura e mai simplă).
  • Parlamentul poate bloca procesul, dacă refuză cererea de începere a urmăririi penale.

O altă comparație utilă: Comisia parlamentară de anchetă + DNA + ÎCCJ

Pentru fapte politice, România are un mecanism mai fragmentat:

  • Parlamentul face anchete politice prin comisii.
  • DNA (sau Parchetul General) face anchete penale.
  • ÎCCJ judecă miniștrii sau foști miniștri.
    Dar nu există o
    instanță specială dedicată exclusiv miniștrilor, așa cum e CJR în Franța.

Pe scurt: Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în tandem cu avizul Președintelui și rolul DNA, constituie o echivalență funcțională, dar România nu are un tribunal special pentru judecarea miniștrilor. Franța are. Asta spune mult.

O observație crucială pentru orice comparație între cele două sisteme:

România nu are un echivalent direct al Curții de Justiție a Republicii din Franța.

CJR este un tribunal permanent, specializat exclusiv în judecarea miniștrilor pentru fapte comise în exercitarea funcției — cu un complet format din parlamentari și magistrați. În România, în schimb:

  • Nu există o instanță dedicată și separată pentru miniștri.
  • Nu există o procedură instituțională care să protejeze în mod formal echilibrul între răspunderea politică și cea penală.
  • În schimb, avem un amestec adesea dezechilibrat de politizare, selecție aleatorie și decizii blocate de voturi parlamentare sau lipsă de voință.

Această absență e simptomatică pentru o Românie în care demnitarii sunt fie supra-protejați prin complicități politice, fie expuși abuziv în funcție de conjunctura justițiară a momentului.

Nu doar Franța: tendința europeană de urmărire a responsabilității

Franța nu e singura țară care a evaluat răspunsul guvernamental post-pandemie. Sunt alte cazuri similare:

  • Italia: o serie de audieri parlamentare în 2020–2021 au evaluat deciziile luate înainte de lockdown. Nicio măsură penală nu a generat condamnări.
  • Belgia și Olanda: comisii de anchetă au analizat gestionarea medicală, dar concluziile au fost amnistice și fără repercusiuni judiciare.
  • Suedia: tradiția de autoevaluare i-a determinat pe oficiali să formuleze scuze publice, dar nu s-a mers spre sancțiune penală.

Ce înseamnă pentru România?

România a înregistrat peste 65.000 de decese Covid recunoscute oficial. Au apărut protocoale controversate, lipsuri de echipamente și uneori decese în lanț în secțiile ATI. Dar nimeni nu a fost tras la răspundere penală la nivel înalt.

Parlamentul a creat o comisie de anchetă în 2021; raportul final (2022) conține critici dure la adresa deciziilor medicale, comunicării publice și planificării. Dar concluzia lipsește: fără negocieri cu Justiția, fără măsuri concrete.

În plus, valorile răspunderi administrative au fost rareori activate, iar sistemul medical nu a fost pregătit pentru reforme profunde.

De ce Franța spune „nu”? Repere de interpretare

  1. Încadrarea legală specifică – CJR examinează strict faptele din mandat, nu rezultatele indirecte. Lipsa de intenție criminală e esențială.
  2. Contextul imprevizibil – nebunia unei pandemii a fost de neasumat definitiv. Miniștrii pot spune că au muncit „cu ce știau”.
  3. Protecția deciziei politice – o condamnare i-ar fi îndepărtat pe potențiali lideri de luarea deciziilor majore în viitoare crize. Franța nu a acceptat acest precedent.

Lecții pentru viitor

  • România ar trebui să clarifice rolul Parlamentului și al comisiilor de anchetă: ce semnificație reală au rapoartele lor? Ce eficiență?
  • Gestionarea pe bază de comisii juridice permanente, cu putere efectivă de sancțiune administrativă, nu doar morală.
  • Necesitatea pregătirii unui cadru legal care să definească explicit limitele răspunderii de criză, inclusiv elemente precum achizițiile, lipsa protocoalelor, carențele de comunicare.

Responsabilitate, nu ritual

Hotărârea franceză de a-l absolvi pe Édouard Philippe și pe miniștri nu e o scuză pentru erori – dar este semn că dreptul penal nu este instrumentul potrivit pentru a judeca decizii politice luate în stare de urgență.

Pentru România, cazul francez transmite clar: dacă vrem să gestionăm responsabil viitoarele crize, trebuie să investim în transparență, reformă administrativă și evaluare independentă – nu în procese post-factum care ne pot paraliza deciziile viitoare. În pandemii, nu ai întotdeauna câștigători și vinovați, dar ai mereu nevoie de claritate și reguli.