Cine își împrumută partidul cu milioane? Procesul AUR versus AUR ridică întrebări grele despre bani, loialitate și deconturi eșuate

Avem aici o situație explozivă care combină finanțele oculte ale partidelor, conflictele interne din AUR, un mecanism de împrumuturi riscante și întrebarea-cheie: din ce mici economii ajunge un parlamentar AUR să „împrumute” partidul cu 2,3 milioane de lei?

Mai precis:

Cinci parlamentari AUR dau în judecată propriul partid pentru 9,13 milioane de lei pe care i-au „împrumutat” în campania din 2024. Nu vor demisii, nu vor funcții – vor banii înapoi. Iar povestea asta spune mult mai multe decât pare la prima vedere.

Cum a ajuns un partid „anti-sistem” să funcționeze ca un IFN de campanie?

Conform documentelor depuse la Tribunalul Ilfov, cinci membri AUR – patru deputați și o senatoare – au creditat partidul cu sume uriașe, între 1,25 și 2,3 milioane de lei fiecare. În total: peste 9 milioane de lei, împrumutați în scop electoral, cu termen de rambursare stabilit pentru începutul lui 2025.

Întrebarea evidentă:

De unde are un parlamentar AUR (presupus om modest, fidel valorilor tradiționale) 2,3 milioane de lei de oferit partidului – și cine sunt „persoanele fizice” de la care s-au luat acești bani?

Mecanismul legal al „auto-împrumutului” electoral

Sistemul e cunoscut și practicat în mai toate partidele:

1. Candidatul sau membrul partidului împrumută formațiunea cu bani pentru campanie.
2. Dacă partidul trece de pragul de 3%, AEP decontează sumele din fonduri publice.
3. Banii se întorc la „donator”.

Diferența, în acest caz, e că AEP a refuzat decontarea a 13,2 milioane de lei către AUR, invocând nereguli:

• limite depășite la suma admisă per persoană,
• proveniență unică a unor împrumuturi – interzisă de lege.

Rezultatul? Partidul a înapoiat parțial doar 660.000 de lei către doi dintre creditori. Restul? A rămas la capitolul „promisiuni încrucișate”. Iar parlamentarii… au dat în judecată partidul.

Loialitatea devine executare silită

Ceva e profund ironic în imaginea unor aleși care, în loc să lupte cu sistemul, trag partidul în instanță pentru… creanțe. Nu pentru că nu-i mai plac principiile AUR, ci pentru că contractul de împrumut e mai sfânt decât jurământul de credință.

Iar conducerea partidului, prin vocea lui Marius Lulea, recunoaște senin:

„Este dreptul lor.”

Adică da, e absolut firesc ca aleșii să finanțeze partidul și să-și recupereze banii prin hotărâri judecătorești. Așa funcționează lucrurile, nu? Un partid politic devine o societate de recuperări. Poate chiar cu dobândă.

Câteva întrebări incomode, pe care nimeni nu pare să le pună

1. De unde au acești parlamentari AUR milioane de lei cash sau acces la persoane fizice generoase?
2. Au fost aceste „împrumuturi” reale, sau doar un mecanism de trecere a banilor prin conturi „curate”?
3. Ce înseamnă exact “o singură sursă de împrumut” – și cine e această sursă?
4. De ce partidul nu a verificat compatibilitatea juridică a sumelor înainte de a le accepta?
5. Este AEP singura instituție care a sesizat nereguli, sau vor urma anchete penale privind proveniența banilor?
6. Care este beneficiul direct al respectivilor parlamentari obținut ca urmare a acestor împrumuturi? (că despre devotament față de partid nu poate fi vorba)

Solidaritate cu buzunarul închis

Deși procesul este intern, conflictul e evident: parlamentarii cer banii de la partidul lor, iar partidul nu-i are. Și nu pentru că a pierdut alegerile, ci pentru că s-a jucat periculos cu legea finanțării.

Simion tace. Lulea calmează. Procesul merge înainte.
Dar dincolo de fondul cauzei, avem un adevăr simplu:
partidele nu funcționează cu ideologie, ci cu cash.

Iar când cash-ul nu vine de la stat, e luat de la membri.

Iar când statul refuză să-l deconteze, adevărata natură a relației „lider–adept” se prăbușește în hârtie timbrată.

”Revoluționarii” se târăsc prin tribunale…

Partidul poporului, alternativa la sistem, salvatorii demnității românești – imaginea AUR se șifonează subtil, dar constant, de fiecare dată când interesul personal iese la iveală. Nu vorbim aici despre moralitate abstractă, ci despre bani.

Mulți bani. Dați și nerambursați.
Și un adevăr usturător:
cine plătește pentru campanii fără garanții, nu o face din patriotism. Ci din calcul.
Când acest calcul e greșit, urmează tribunalul.