Retrocedările funciare scapă de sub control – Curtea de Conturi invocă ”lipsa competenței” și se retrage!

Curtea de Conturi se retrage dintr-unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale patrimoniului public — retrocedările funciare — invocând lipsa competenței. Deși are obligația legală de a audita resursele statului, instituția evită implicarea, iar explicațiile oficiale oferite cotidianului PUTEREA ridică serioase semne de întrebare legate de transparență, responsabilitate și chiar de viitorul rolului său constituțional.

Într-un răspuns oficial, Curtea de Conturi a României a transmis cotidianului PUTEREA poziția sa cu privire la o serie de întrebări punctuale legate de modul în care instituția își exercită atribuțiile. Deși formulările sunt tehnice și aparent clare, conținutul ascunde probleme structurale, ambiguități de competență și riscuri grave pentru patrimoniul public.

Am analizat în detaliu răspunsurile furnizate de Curtea de Conturi și am identificat opt aspecte problematice și îngrijorătoare care se desprind din acest schimb oficial de corespondență.

1. Evitarea transparenței

Întrebarea privind lista hotărârilor prin care au fost reiterate concluzii din rapoarte anterioare a primit un răspuns evaziv:

„Prin Hotărârile Plenului adoptate nu se pune problema reiterării unor concluzii din rapoarte sau decizii anterioare, ci se urmărește respectarea unei practici unitare și constante de abordare unitară a unor situații similare.”

07:42, 17.07.2025 • Dezvăluiri

Bolile sistemului sanitar: Spitalul din Slatina, un caz de școală în risipirea banului public

09:14, 16.07.2025 • Dezvăluiri

Cum a căpușat vicepreședintele PSD Elisabeta Lipă Federația Română de Canotaj

Curtea refuză practic să ofere date concrete, susținând că nu este vorba despre „reiterări”. Această joacă semantică evită de fapt un răspuns clar și verificabil, punând sub semnul întrebării deschiderea instituției față de opinia publică.

2. Comisie fără responsabilitate juridică

Comisia care „armonizează” interpretările legale este descrisă ca o:

„structură deliberativă, fără personalitate juridică, subordonată Plenului Curții de Conturi.”

Asta înseamnă că nu există o răspundere juridică directă pentru deciziile acesteia, iar trasabilitatea deciziilor este, în cel mai bun caz, opacă. De asemenea, nu este clar cum se validează aceste puncte de vedere și dacă pot fi contestate în vreun fel.

3. Auto-limitare nejustificată a competențelor

Deși Constituția și Legea nr. 94/1992 definesc clar rolul Curții în supravegherea patrimoniului public, instituția susține că:

„nu are competența să verifice legalitatea unui act juridic (administrativ) constitutiv sau translativ de proprietate […] nici să se pronunțe asupra valabilității/nevalabilității acestuia.”

Această poziție pare contradictorie cu propriul temei legal, potrivit căruia:

„Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.”
(Legea nr. 94/1992, art. 1 alin. 1)

Cu alte cuvinte, Curtea își retrage voluntar competența în domeniul retrocedărilor, în ciuda efectelor directe pe care aceste procese le au asupra patrimoniului statului.

Paranteză

Deputatul Florin-Cornel Popovici a adresat recent o interpelare oficială Ministerului Apărării Naționale, semnalând practici interne ale Curții de Conturi, conduse până  nu demult de Mihai Busuioc, care, în opinia sa, afectează capacitatea instituției de a audita și proteja patrimoniul public al statului, punând în pericol siguranța națională. Parlamentarul critică o decizie internă a Curții din 2016, care exclude auditul Curții asupra operațiunilor de restituire a fondului funciar și a stingerii obligațiilor prin cedarea patrimoniului public, atribuind această competență Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Popovici susține că această situație creează un vid de control în gestionarea bunurilor statului și încalcă principiile independenței și transparenței în auditul public extern. Deputatul acuză Curtea de Conturi de o „dublă măsură” care permite verificarea doar a stingerii obligațiilor patrimoniale în bani, nu și a celor în natură (proprietăți).

Interpelarea citează mai multe hotărâri recente ale Plenului Curții care, potrivit lui Popovici, reflectă o tendință de restrângere a competențelor instituției în domeniul auditului patrimoniului fondului funciar. Parlamentarul avertizează asupra riscurilor majore pe care această situație le generează, inclusiv diminuarea sau pierderea bunurilor publice și vulnerabilizarea securității naționale, întrucât controlul financiar al Curții este un pilon esențial în prevenirea fraudelor și corupției.

4. Lipsa unei proceduri interne de reevaluare a concluziilor

Întrebată dacă are o procedură prin care evaluează oportunitatea reiterării concluziilor anterioare, Curtea răspunde sec:

„Nu există necesitatea adoptării unei astfel de proceduri de evaluare.”

Această lipsă de mecanism intern poate duce la perpetuarea unor erori sau interpretări învechite, fără niciun filtru de verificare ori ajustare în funcție de contextul legal și social.

5. Transfer periculos de responsabilitate

Curtea susține că verificările privind fondul funciar nu intră în aria sa de acțiune, responsabilitatea fiind a ANRP:

„Activitatea Comisiei locale de fond funciar se controlează de către Comisia județeană de fond funciar și de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), nicidecum de către Curtea de Conturi.”

Astfel, o instituție de audit se autoexclude dintr-un domeniu vulnerabil la corupție, creând un vid instituțional de verificare externă și independentă, într-un moment în care societatea are nevoie de exact opusul.

6. Negarea riscurilor pentru patrimoniul public

La întrebarea privind riscurile identificate în lipsa implicării în verificarea retrocedărilor, Curtea afirmă:

„Nu pot fi identificate astfel de riscuri.”

Această afirmație ignoră realitatea documentată în numeroase anchete jurnalistice și judiciare legate de retrocedări ilegale, frauduloase sau abuzive. Este alarmant ca principala instituție de audit a statului să nu considere aceste practici drept un risc.

7. Reacție formală la criticile publice

Criticile privind posibila subminare a rolului Curții de Conturi au fost respinse fără argumente concrete:

„Asumarea acestui rol nu a însemnat și nu poate însemna posibilitatea de a efectua verificări asupra oricărei operațiuni.”

În loc să reflecteze asupra modului în care își poate îmbunătăți impactul și relevanța, instituția adoptă o poziție pasivă și defensivă, invocând limitări legale fără a analiza dacă acestea sunt și justificate.

8. Pericol de precedent instituțional

Curtea afirmă că interpretarea restrânsă din Raportul nr. 1/2016 se aplică și asupra altor legi:

„Concluzia privind lipsa competenței de verificare a modului de aplicare a legislației din materia fondului funciar se extinde și asupra acestui act normativ.”
(cu referire la Legea nr. 165/2013)

Această abordare poate deschide calea către excluderea altor domenii de la auditul public, sub pretextul lipsei de competență, ceea ce riscă să submineze complet rolul constituțional al Curții de Conturi.

O instituție care se închide în ea însăși

Răspunsurile oferite de Curtea de Conturi nu doar că sunt evazive, dar par să reflecte o filozofie instituțională periculoasă: aceea a auto-limitării în locul asumării proactive a rolului de supraveghetor al resurselor și patrimoniului public.