Buget dublu pentru cercetare în perioada 2028-2034, propus de C.E.

Publicat: 19 iul. 2025, 14:55, de Alice Călin, în Educație , ? cititori
Buget dublu pentru cercetare în perioada 2028-2034, propus de C.E.
Foto: freepik.com / Buget dublu pentru cercetare

Comisia Europeană propune creșterea semnificativă a investițiilor în cercetare și inovare, prin dublarea bugetului programului Orizont Europa în următorul cadru financiar multianual. Astfel, în perioada 2028 – 2034, bugetul ar putea ajunge la 175 miliarde de euro, față de 93,5 miliarde de euro în perioada actuală 2021 – 2027. Creșterea bugetului are ca scop consolidarea poziției UE ca lider global în domenii-cheie, precum aviația curată, economia spațială și inteligența artificială.

Cei patru piloni ai viitorului buget pentru cercetare

Potrivit informațiilor publicate de Edupedu, noul buget al programului Orizont Europa este structurat în patru piloni majori. Cel mai consistent dintre aceștia este pilonul „Competitivitate și Societate”, căruia i-au fost alocate aproape 76 miliarde de euro. Acesta susține obiective legate de tranziția ecologică, sănătate, bioeconomie, securitate, digitalizare și spațiu.

Următorul ca mărime este pilonul destinat „Inovației”, care beneficiază de aproape 39 miliarde de euro, în special prin Consiliul European pentru Inovare. Aceasta înseamnă o triplare a fondurilor alocate față de actuala perioadă.

De asemenea, pilonul „Știință excelentă” va primi peste 44 miliarde de euro, direcționate către proiecte fundamentale și burse de cercetare.

În cele din urmă, 16 miliarde vor merge către consolidarea Spațiului European de Cercetare, prin politici ERA și infrastructuri științifice.

Potrivit Comisiei Europene, 68 de miliarde din totalul propus vor fi alocate cercetării colaborative. Acestea vor fi administrate printr-un nou Fond European pentru Competitivitate.

Mizele strategice: autonomie, suveranitate și impact global

Potrivit executivului european,  bugetul propus are rolul de a întări autonomia strategică a Uniunii Europene. Sunt prioritizate domenii precum suveranitatea datelor, terapiile regenerative, transportul automatizat și inteligența artificială de generație următoare.

În plus, proiectul pune accent și pe inițiative sociale și culturale, precum Noua Bauhaus Europeană, prin care se urmărește reconectarea inovației cu viața cotidiană a cetățenilor.

Propunerea Comisiei urmează să fie negociată cu Parlamentul European și Consiliul European înainte de a fi adoptată oficial. Dacă va fi aprobată în forma actuală, ar marca una dintre cele mai ambițioase investiții în cercetare din istoria Uniunii Europene.