Guvernul taie în carne vie: limuzinele, ospătarii și consilierii, înlocuiți de metrou, bufet redus și reorganizare drastică

Publicat: 20 iul. 2025, 10:19, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul taie în carne vie: limuzinele, ospătarii și consilierii, înlocuiți de metrou, bufet redus și reorganizare drastică

Șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, anunță o reformă dură în Guvernul României: 40% dintre posturi vor fi desființate, mașinile de serviciu vor fi reduse la jumătate, iar consilierii vor merge cu transportul în comun. Contractul pentru flota auto – în valoare de 12 milioane de lei – va fi renegociat. Măsurile vizează reducerea costurilor și eficientizarea Cancelariei, nu miniștrii, ci doar consilierii și secretarii de stat.

Guvernul, drastic reorganizat

Mihai Jurca a explicat că reorganizarea vizează strict Cancelaria premierului, iar modificările nu îi privesc pe miniștri, ci doar personalul din structura Cancelariei, precum consilierii de stat și secretarii de stat.

„Discuţia de ieri se referea la consilierii de stat sau secretarii de stat, nu miniştri. Nu am discutat ieri sau n-am anunţat în niciun fel ieri acest lucru. Am spus demnitarii din Cancelarie. Eu mă ocup doar de Cancelarie, ca să fie foarte clar. Şi nu e o noutate.

Sunt secretari de stat în alte ministere, la Transporturi ştiu un caz sigur, în care secretarii de stat îşi conduceau propria maşină. Deci, nu este ceva ce nu s-a mai făcut sau ceva ce nu există deja în anumite situaţii”, a declarat Mihai Jurca la Digi24.

Acesta a subliniat că măsurile nu vizează persoane, ci au un obiectiv clar: reducerea cheltuielilor administrative.

„Avem cheltuieli foarte mari pe zona de parc auto şi avem cheltuieli la fel de mari pe zona de combustibil. E un calcul foarte simplu de eficientizare fără a fi vizată o persoană sau alta şi e o măsură pe care, repet, o mai avem în zona instituţiilor de stat şi, sigur, e o măsură extrem de des întâlnită în zona privată”, a adăugat șeful Cancelariei.

Doar 15 mașini, fără șoferi. Personal redus cu 40%

În ceea ce privește restructurarea logistică și administrativă, Jurca a anunțat că numărul mașinilor va scădea la jumătate, iar acestea nu vor mai avea șoferi.

Secretarii și consilierii de stat vor avea la dispoziție 15 mașini (față de 30 anterior), fără șofer. În același timp, vor fi tăiate posturi: din cei 21 de demnitari (consilieri și secretari de stat) care beneficiau de câte doi consilieri fiecare, se va trece la 15 demnitari, fiecare cu un singur consilier.

„Consilierii de stat şi secretarii de stat – au acelaşi rang – din Cancelarie, înainte aveam 21 de persoane, cu un număr de 42 de consilieri. Fiecare demnitar, consilier de stat sau secretar de stat are dreptul la 2 consilieri. Vom rămâne cu 15 consilieri de stat şi secretar de stat şi cu un consilier pentru fiecare, deci 15 consilieri. În total sunt 30”, a explicat Mihai Jurca.

Întrebat despre personalul care deservește bufetul de după ședințele de Guvern, Jurca a precizat că miniștrii nu fac parte din Cancelarie și că aceste facilități vizau exclusiv aparatul Cancelariei, adică premierul, vicepremierii și consilierii de stat.

Totuși, și în acest caz se va face o optimizare.

„Nici cu ospătarii nu e o problemă, dar sigur că acolo cred că ne putem descurca cu mai puţini oameni”, a mai adăugat șeful Cancelariei.

Contractul de 12 milioane de lei pentru flota auto, renegociat

Unul dintre cele mai discutate aspecte a fost contractul pentru închirierea parcului auto, în valoare de 12 milioane de lei. Acesta este în vigoare până la finalul lunii august, dar va fi renegociat pentru a reflecta noua structură de cheltuieli.

„A fost semnat pe perioadă scurtă de cinci luni şi în felul acesta s-au semnat contractele. Valorile pe care le avem astăzi sunt valori care au apărut în urma unor creşteri de cheltuieli, în urma unor creşteri de taxe şi evident s-au indexat, valoarea inflaţiei. Deci această valoare este ultima valoare.

Înainte, contractul a fost cu valori mai mici. (…) Valoarea zilnică conţine şi salariul şoferului, întreţinerea maşinii, asigurarea maşinii şi aşa mai departe, totul, cu excepţia combustibilului”, a explicat Jurca, adăugând că fiecare șef de Cancelarie de până acum a semnat astfel de contracte.

Documentul legislativ care va pune în aplicare această reorganizare se află în pregătire și ar putea fi aprobat în două săptămâni.