Cei care nu pleacă acasă blochează totul: guvernul Bolojan, sabotat de propria birocrație

La noi, nici nu mai e nevoie de moțiuni de cenzură sau revolte populare pentru a bloca un guvern. E suficientă o „șefă de compartiment” supărată că nu mai primește vouchere de vacanță și un „consilier superior” care „uită” să trimită documentele.

Asta pățește astăzi Ilie Bolojan – un premier cu gânduri reformiste, dar cu frânele trase chiar de echipa sa administrativă. Nu de miniștri, ci de armata de funcționari care, în tăcere și cu precizie birocratică, refuză să mai funcționeze.

O armată invizibilă în frunte cu șefa tonerului

Nu e o grevă, dar e mai eficientă decât orice grevă. Nu se strigă lozinci, nu se bat pancarte. Se „uită” un dosar într-un sertar, se „pierde” un aviz, se mai cere un „punct de vedere” de la un alt departament. Totul pare legal, totul e „în termen”. Și totuși, Guvernul României e paralizat.

Sindromul malaxorului administrativ

Blocajul vine într-un moment crucial: Bolojan vrea reformă. A anunțat tăieri de posturi, evaluări pe bune, eliminarea sinecurilor și optimizarea structurii guvernamentale. Nimic nou, în teorie. Și totuși, reacția sistemului este viscerală.

10:43, 14.07.2025 • POLITICĂ

Nicușor Dan: Am promis TVA neschimbat, dar Guvernul a decis creșterea!

12:16, 11.07.2025 • SOCIAL

Sondaj: Românii resping austeritatea. Măsurile Guvernului Bolojan, percepute ca nejustificate și cu efecte negative majore

De două săptămâni, ședințele de Guvern sunt aproape goale. Nu din lipsă de miniștri, ci din lipsă de „proiecte pe ordinea de zi”. Adică acele proiecte care trebuie pregătite, avizate și asumate de direcțiile și departamentele din ministere. Dar ce să vezi? Nimeni nu le mai produce. Austeritatea e motivul oficial. Sabotajul pasiv, motivul real.

Reforma, învinsă la registratură

Reforma anunțată de Bolojan nu este una blândă. 30% din angajații Guvernului urmează să plece, pe baza unor examene de competență. Nu redistribuiri, nu pensionări dulci. Plecări. Direct. Pentru mulți dintre funcționarii care de zeci de ani își cultivă poziția între toner, biblioraft și pontaj, această amenințare echivalează cu un război total. Și au început să lupte. În liniște.

Până și secretarele care știau „să miște lucrurile” au trecut pe tăcere. Unele ministere nu mai trimit niciun proiect, altele vin cu texte nefinalizate, imposibil de adoptat. Nimeni nu își asumă nimic. Totul e pasat. Un Guvern întreg paralizat de neasumare.

Sabotajul ca artă a supraviețuirii

Funcționarul român nu iese în stradă. Nu se urcă pe baricade. Dar știe cum să omoare o reformă cu ștampila. A făcut-o în toate guvernele post-decembriste. A supraviețuit guvernărilor Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta, Dăncilă, Cîțu. Și o va face și cu Bolojan, dacă nu se schimbă regula jocului.

E vorba de o cultură instituțională a fricii și a autoprotecției. Cine intră în sistem, învață rapid că inițiativa e periculoasă. Mai bine nu semnezi nimic. Mai bine nu ajuți cu nimic. Mai bine te fofilezi. Și, mai ales, să nu crezi în reformă. Toate reformele trec. Tu rămâi.

Guvernul tăcerii: când birocratul câștigă

Sistemul birocratic românesc funcționează pe tăcere și pe timp. Când vrea să saboteze, nu are nevoie de conspirații. E suficient ca fiecare să „nu facă nimic”. Iar acum, asta se întâmplă în fiecare minister. Reforma lui Bolojan este „primul test serios” al statului profund administrativ. Nu al SRI, nu al SIE, ci al structurilor de „bunăvoință” instituțională. Iar nota e proastă.

Guvernul nu mai are inițiativă legislativă. Nu din lipsă de idei, ci din lipsă de colaborare. Proiectele nu mai urcă în circuitul decizional. Hârtiile rămân blocate, avizele se scriu cu săptămânile. Un sabotaj perfect, care pare doar „procedural”.

Ce urmează: întrebarea care doare

Bolojan are de ales: fie cedează și „se adaptează sistemului”, fie merge până la capăt și rupe tot. Al treilea drum nu există. Dacă acceptă ca această armată invizibilă să câștige, nu mai poate vorbi despre reformă niciodată. Dacă o învinge, va fi primul premier post-1989 care reușește.

Dar miza nu e doar a lui. Miza este a unui stat care se îneacă în propria sa grăsime birocratică. Dacă nu se taie acum, vom rămâne pentru totdeauna în zona de semi-funcționalitate, unde totul „merge prost, dar merge”.

Un popor paralizat de propriul aparat

Dacă România nu reușește să reformeze Guvernul, niciun alt domeniu nu va mai putea fi reformat vreodată. Pentru că, înainte să schimbi spitale, școli, justiție sau armată, trebuie să poți mișca o hârtie de la punctul A la punctul B fără ca cineva s-o țină captivă între două parafe.

Guvernul este acum pe masă. Nu la masa tratativelor, ci pe masa de operație. Dacă nu se taie adânc, pacientul va muri cu parafa în mână.