16:34 • ACTUALITATE
Pe numele bărbatului italian era emis un mandat european de arestare din data de 13 aprilie pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată pe teritoriul Italiei.
Acesta și-ar fi transportat victima, o femeie, cetățean italian, într-o pădure, unde ar fi agresat-o. După ce a fost depistat, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Capitalei în vederea luării măsurilor legale.
Pentru depistarea bărbatului urmărit internațional s-a efectuat schimb de date și informații cu autoritătile judiciare italiene prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratul General al Poliţiei Române.