Adevărul dur din spatele relocării firmelor: de ce fuga în paradisuri fiscale poate deveni un coșmar

Mii de antreprenori români visează la afaceri fără griji în paradisuri fiscale precum Cipru, Bulgaria sau Dubai. Realitatea? Un drum minat de riscuri, sancțiuni și controale ANAF.

Într-un climat economic tot mai instabil, cu taxe în creștere, măsuri de austeritate și un aparat fiscal tot mai agresiv, tot mai mulți antreprenori români își îndreaptă privirea spre „raiurile fiscale” ale lumii. Bulgaria, Cipru, Dubai sau chiar Estonia apar tot mai des în planurile celor care vor să-și salveze afacerile de la sufocare. Pe internet, soluțiile par simple și rapide. În realitate, însă, relocarea fiscală a unei firme se poate transforma într-o bombă cu ceas.

Tentatia paradisurilor fiscale: mirajul unui TVA mai mic și al relaxării fiscale

Bulgaria are un impozit pe profit de doar 10%. Cipru este cunoscut pentru regimul fiscal favorabil companiilor internaționale. Iar Dubai-ul promite nu doar zero taxe, ci și un mediu de afaceri luxos și aparent fără constrângeri birocratice. Pentru un antreprenor român copleșit de birocrație, TVA mărit și controale fiscale dese, aceste opțiuni par o evadare dintr-un coșmar.

Totuși, specialiștii avertizează: ceea ce pare o salvare poate deveni, în lipsa unui plan solid și a unei relocări reale, o cursă întinsă de autoritățile fiscale. ANAF monitorizează atent acest fenomen și a început să acționeze cu precizie chirurgicală împotriva celor care doar „mimează” relocarea.

Ce nu ți se spune când îți muți firma în altă țară

Relocarea unei firme nu înseamnă doar completarea unor formulare și schimbarea unei adrese. Este un proces complex, care presupune eforturi reale și costuri consistente. Dacă nu este făcută temeinic, cu activitate economică în noua țară, riscurile sunt uriașe.

Potrivit avocatului Marius Stanciu, specializat în fiscalitate, „faptul că deschizi o firmă în Bulgaria nu te scutește automat de ANAF. Dimpotrivă, inspectorii fiscali urmăresc cu atenție aceste cazuri și analizează dacă relocarea este una autentică sau doar o formă fără fond”.

Printre capcanele frecvente se numără:

• Dublă impozitare: atât în România, cât și în țara nouă de rezidență;

• Riscul ca ANAF să considere că centrul de decizie al firmei rămâne în România;

• Necesitatea de a demonstra activitate reală – birou, angajați, clienți în țara respectivă;

• Costuri mari de înregistrare, mentenanță și consultanță fiscală;

• Posibila pierdere a eligibilității pentru fonduri europene sau licitații publice.

Firmele „fantomă” – ținta directă a ANAF

Tot mai multe firme cu sediul declarat în Cipru, Bulgaria sau alte zone cu fiscalitate scăzută au fost supuse în ultimii ani unor controale extinse de către ANAF. Motivul? Pe hârtie, sunt „internaționale”. În realitate, continuă să funcționeze exact ca înainte, cu angajați în România, clienți români și administratori care locuiesc tot aici.

În astfel de cazuri, ANAF aplică principiul „substanței economice” – concept internațional conform căruia o firmă trebuie să desfășoare activitate economică reală în statul în care își declară rezidența fiscală. O simplă adresă înregistrată la un birou de avocatură din Sofia sau Limassol nu este suficientă pentru a justifica mutarea.

Cum depistează ANAF firmele suspecte de „relocare fictivă”

Inspectorii fiscali analizează o serie de indicatori pentru a determina dacă o firmă este relocată real sau doar pe hârtie. Printre aceștia se numără:

• Lipsa angajaților în țara nouă de rezidență;

• Absența unui sediu real, a unor echipamente sau a activității comerciale propriu-zise;

• Menținerea contractelor exclusiv cu parteneri din România;

• Conturi bancare active în România, nu în noua jurisdicție;

• Administratorii și decidenții firmei locuiesc în România.

În colaborare cu autoritățile fiscale din statele în care firmele sunt „relocate”, ANAF poate solicita acte, documente, extrase de cont, chiar și imagini de la sediul declarat. Dacă există suspiciuni de evaziune fiscală, urmează inspecții ample.

Ce pățește o firmă „relocată” doar în acte

Consecințele pentru firmele care și-au mutat doar formal rezidența fiscală pot fi dure. ANAF poate recalcula toate impozitele datorate – pe profit, pe venit, pe dividende – și poate aplica penalități, majorări și dobânzi retroactive.

De asemenea, se pot bloca conturile bancare sau pot fi instituite popriri pentru recuperarea sumelor. Uneori, inspectorii dispun controale la fața locului, solicită documente contabile, convoacă administratorii la audieri și verifică fiecare tranzacție suspectă.

„Relocarea fiscală este o decizie serioasă. Nu poate fi tratată ca o simplă mutare de adresă. Firmele care încearcă să păcălească sistemul riscă nu doar pierderi financiare, ci și sancțiuni penale în anumite cazuri”, avertizează avocatul Marius Stanciu.

Cât te costă cu adevărat să-ți muți firma în altă țară

Chiar și în cazurile în care relocarea este reală și făcută conform legii, costurile nu sunt deloc neglijabile:

• Onorarii juridice și contabile între 1.500 și 5.000 de euro/an;

• Cheltuieli cu întreținerea unui sediu real, plata angajaților, gestionarea activității;

• Posibile costuri de conformitate în două țări diferite (audit, raportări financiare, licențe);

• Pierderea accesului la unele contracte publice sau fonduri UE dacă firma nu mai este „românească”.

Pentru multe firme mici și mijlocii, aceste costuri devin rapid nesustenabile și pot depăși beneficiile presupuse ale relocării.

Pentru antreprenorii români care iau în calcul această variantă, informația corectă, consultanța de specialitate și prudența sunt vitale. În joc nu e doar profitul, ci chiar supraviețuirea firmei.