Vicepremierul Dragoș Anastasiu, iertat de Consiliul Concurenței de o amendă de peste 230.000 de euro pentru un cartel ca la mafie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/dragos-anastasiu-1.jpg)
Vicepremierul Dragoș Anastasiu se consideră buricul Guvernului, dar, în realitate, este doar un încurcă-lume, care își dă cu părerea despre totul sau nimic, fiind iertat de o amendă uriașă, pentru că a recunoscut că a funcționat în stilul mafiei.
„13 agenţii de turism și-au coordonat politicile comerciale, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate”
În ianuarie 2019, Consiliul Concurenţei, condus atunci și acum de Bogdan Chirițoiu, a sancţionat 13 agenţii de turim şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de 11.419.539.35 lei (aprox. 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism (https://www.
Alin Burcea: „Ideal ar fi să facem CARTEL ca la MAFIE”
Investigația Consiliului Concurenței a pornit de la o înregistrare din septembrie 2013, în care actualul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, le cerea agențiilor de turism să facă un cartel ca la mafie. Între 13 și 15 septembrie 2013 s-a desfășurat, la Predeal, o întâlnire a circa 100 de reprezentanți ai agențiilor de turism, grupați pe net în clubul infotripiștilor, pentru a discuta cu Alin Burcea, în calitate de reprezentat al ANAT, despre problemele cu care ei se confruntă în relațiile cu clienții și instituțiile statului. Discuțiile au vizat și modul cum se face cedarea de comision de către touroperator către detailiști. În acel moment, Alin Burcea a venit cu o propunere șoc pentru cei prezenți, pe care o vom prezenta în rezumat.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/Alin-Burcea-1024x732.jpg)
Alin Burcea
„După părerea mea, asta cu cedarea comisionului, dacă nu o rezolvăm prin semnarea unui protocol de touroperator, hai să fim realiști, șansele sunt zero. Dar știți cum e aici. Ca la MAFIE. Mă, mânca-v-ar tata, hai să facem o regulă: MAFIA. Dacă tot cedăm, hai să stabilim să cedăm „x”. Nu mă înjurați de mamă! Gândiți-vă! Păi dacă fraierul tot face turul la agenții, să găsească în p… mă-sii, dacă tot e cedat, să găsești ăla… Dacă prețul de vânzare e 590 de euro, și noi stabilim 2% (nr. comision) și putem să stabilim, și se duce vorba -2%. Dacă el găsește 2 % cedat peste tot, se închide cercul”. Ulterior, discuția ajunge în punctul în care unul dintre infotripiști spune că „Hai să facem un cartel”. Răspunsul vine imediat de la Alin Burcea: „Asta ar fi ideal”.
Dragoș Anastasiu, iertat de Chirițoiu de peste 230.000 de euro pentru că „ a recunoscut participarea la practica anticoncurenţială”
Numai că, după recitalul lui Alin Burcea de la Predeal, cea mai mare amendă-5.397.762,87 de lei, adică circa 1.158.368 de euro, a fost dată atunci de Consiliul Concurenței firmei „Touring Europabus România” S.R.L. București deținută de Dragoș Anastasiu. Însă, ceea ce a trecut neobservat la acea vreme este faptul că nouă agenții de turism au beneficiat „de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii”, pentru că „au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială”. Una dintre aceste agenții era Touring Europabus România S.R.L deținută de Dragoș Anastasiu. Practic, prin reducerea cu „20% din nivelul de bază al amenzii” de 1.158.368 de euro, agenția controlată de Dragoș Anastasiu a fost iertată de Consiliului Concurenței de majorarea amenzii cu 231.673 de euro. Ca atare, Dragoș Anastasiu a fost iertat de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, de o majorarea amenzii cu 231.673 de euro, deși făcuse cartel ca la mafie împreună cu Alin Burcea și alte agenții de turism. PUTEREA a semnalat de mai multe ori că Dragoș Anastasiu a fost și este un apropiat al controversatului afacerist Nicu Gheară (Omul lui Nicu Gheară, Klaus Iohannis și Gheorghe Flutur va fi vicepremierul României – Puterea.ro).