Vești rele pentru turiști! O pistă de la Otopeni se închide pentru reparații
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/Vesti-rele-pentru-turisti-O-pista-de-la-Otopeni-se-inchide-pentru-reparatii.png)
În plină vară, când aeroporturile sunt la capacitate maximă, Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) anunță închiderea temporară a pistei de decolare/aterizare nr. 1. Măsura este valabilă în perioada 28 iunie – 3 iulie, interval în care vor avea loc lucrări esențiale de reabilitare la două dintre căile de rulare ale aeronavelor – A și G.
Ce se întâmplă cu zborurile de pe aeroportul Otopeni
Potrivit comunicatului emis de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), se vor înlocui straturile asfaltice și lămpile de balizaj pe o suprafață de 3.300 de metri pătrați. CNAB a precizat că această intervenție este „imperios necesară” pentru a asigura condiții optime de siguranță pe platforma aeroportuară.
În perioada lucrărilor, aeroportul Otopeni va opera cu o singură pistă funcțională, ceea ce ridică semne de întrebare privind capacitatea de procesare a traficului aerian.
Totuși, CNAB transmite că „nu vor fi afectate zborurile”, deși admite că unele aeronave au înregistrat deja întârzieri între 20 și 30 de minute. Acestea nu ar fi cauzate de lucrările din Otopeni, ci mai degrabă de aglomerările din alte aeroporturi europene, care afectează punctual orarul curselor.
Lucrări extinse de modernizare la cel mai mare aeroport al țării
Închiderea pistei nr. 1 nu este o acțiune izolată, ci parte a unui proiect amplu de modernizare a infrastructurii aeroportuare. Potrivit Agenda Construcțiilor, lucrările aflate în desfășurare la Otopeni vizează:
- Modernizarea terminalelor internaționale – plecări, sosiri și zona finger
- Înlocuirea punților de îmbarcareâ
- Reabilitarea sistemului de iluminat și modernizarea balizajului
- Modernizarea sistemului de preluare a apelor pluviale
- Extinderea Platformei nr. 2 – unde s-au creat nouă noi poziții de parcare pentru aeronave de tip cod C
- Valoarea totală a acestor lucrări este estimată la 112 milioane de lei, iar proiectele fac parte dintr-o strategie de conformare la standardele impuse de Regulamentul UE nr. 139/2014 privind siguranța operațională a aeroporturilor.
Ce pot face pasagerii afectați indirect
Deși CNAB încearcă să minimalizeze impactul lucrărilor, pasagerii care călătoresc în perioada menționată ar trebui să se pregătească pentru eventuale mici întârzieri. Iată câteva recomandări:
- Verificați din timp orarul zborului și eventualele notificări de la compania aeriană
- Ajungeți mai devreme la aeroport – în special în intervalele orare aglomerate
- Folosiți aplicațiile oficiale ale aeroportului și companiilor aeriene pentru actualizări în timp real
- Evitați check-in-ul de ultim moment, pentru a reduce presiunea asupra fluxului de pasageri