Raliu: Accident grav la Cupa Mușetești, înaintea startului oficial al competiției

Publicat: 10 aug. 2025, 17:52, de Andrei Ceausescu, în SPORT , ? cititori
Raliu: Accident grav la Cupa Mușetești, înaintea startului oficial al competiției

Un participant la Cupa Mușetești, competiție inclusă în Campionatul Regional de Viteză în Coastă – Ediția a III-a, a suferit astăzi un accident grav pe raza comunei Mușetești, județul Gorj.

Incidentul s-a produs în satul Arseni, în timpul probelor pentru concurs, înainte de începerea oficială a competiției. Potrivit martorilor, șoferul, aflat la volanul autoturismului său de competiție, ar fi pierdut controlul vehiculului și a lovit un copac cu o viteză estimată la peste 140 km/h.

Echipajul medical aflat la fața locului, asigurat de organizatori printr-o ambulanță, i-a acordat primul ajutor, iar victima a fost ulterior preluată de un elicopter SMURD și transportată la Spitalul de Urgență din Craiova. Martorii afirmă că pilotul ar fi suferit răni grave la cap și la coloana vertebrală.

Evenimentul, deschis publicului cu acces gratuit, a reunit zeci de piloți din întreaga regiune, mașini de competiție pregătite pentru performanță și o zonă specială pentru spectatori. Atmosfera de la fața locului era una vibrantă, fiind pregătite și activități de relaxare, precum și premii pentru participanți.