Peste 1,3 milioane de pensionari vor primi mai puțini bani din august

Publicat: 11 aug. 2025, 10:46, de Andrei Ceausescu, în SOCIAL , ? cititori
Peste 1,3 milioane de pensionari vor primi mai puțini bani din august

Începând cu luna august 2025, aproximativ 1.300.000 de pensionari din România vor încasa pensii mai mici față de luna iulie, ca urmare a deciziei Guvernului condus de Ilie Bolojan de a aplica contribuția la asigurările de sănătate (CASS) și impozitul pe pensiile majorate.

Plățile pentru pensiile din august se efectuează, ca de obicei, atât prin Poșta Română, cât și prin virament bancar. Beneficiarii care primesc pensia prin poștă își vor încasa banii în perioada 1–15 august. Cei care au optat pentru plata pe card – aproximativ 2,3 milioane de persoane – vor primi sumele marți, 12 august, în timp ce o mică parte dintre pensionari vor intra în posesia banilor miercuri, 13 august.

Noile diminuări se aplică pensiilor mai mari de 3.000 de lei. Până la 31 iulie 2025, pensionarii plăteau doar impozit de 10% pentru partea din pensie care depășea pragul de 3.000 de lei. De exemplu, un pensionar cu o pensie de 4.000 de lei achita anterior un impozit de 100 de lei, iar unul cu 5.000 de lei plătea 200 de lei.

Din august, pe lângă acest impozit, se reține și CASS, tot în procent de 10%, aplicat asupra sumei ce depășește 3.000 de lei. În cazul unei pensii de 4.000 de lei, CASS-ul este de 100 de lei. Impozitul se calculează tot la diferența dintre pensie și pragul de 3.000 de lei, dar după scăderea CASS-ului. Astfel, impozitul devine 90 de lei.

În total, un pensionar cu o pensie de 4.000 de lei va suporta o reținere lunară de 190 de lei (100 lei CASS și 90 lei impozit), rămânând cu 3.810 lei.

Potrivit autorităților, măsura vizează exclusiv pensiile care depășesc pragul de 3.000 de lei și este justificată de necesitatea susținerii sistemului de sănătate și a bugetului de stat.