De la ore la minute: Nicușor Dan anunță record la trecerea frontierei România–Republica Moldova, dar recunoaște blocajele la cetățenie

Publicat: 12 aug. 2025, 06:07, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
De la ore la minute: Nicușor Dan anunță record la trecerea frontierei România–Republica Moldova, dar recunoaște blocajele la cetățenie
sursa: colaj puterea.ro/ captură Facebook

Timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova a scăzut, ajungând la cel mult 30 de minute, a declarat președintele României, Nicușor Dan, aflat într-o vizită privată peste Prut. Șeful statului a precizat că această îmbunătățire vine în urma unor măsuri luate înaintea perioadei aglomerate de vară, când mulți cetățeni moldoveni se întorc acasă.

În schimb, procesul de redobândire a cetățeniei române nu înregistrează progrese semnificative. Nicușor Dan a menționat că va analiza personal posibilele blocaje, inclusiv prin soluții tehnologice: „Poate cu inteligența artificială, că sunt cazuri repetitive totuși.”

În iunie, aflat la Chișinău, președintele României a discutat cu Maia Sandu despre problema cozilor la frontieră și necesitatea reducerii timpilor de așteptare. În prezent, acesta afirmă că situația este „ceva mai bună”.

Vizita actuală a lui Nicușor Dan în Republica Moldova nu a fost anunțată oficial. Până acum, el a participat, alături de președinta Maia Sandu, la Festivalul Lupilor din Orheiul Vechi și la Festivalul Zemii din Sipoteni. Potrivit surselor NewsMaker, președintele României este invitat și la evenimentele de Ziua Limbii Române, pe 31 august.

Aceasta este a treia vizită a lui Nicușor Dan în Republica Moldova în acest an, după cele din martie, în campania electorală, și iunie, la scurt timp după învestirea sa.