Europa își extinde rapid capacitățile de producție militară: ce văd sateliții

Imaginile din satelit arată o creștere accelerată a construcțiilor de fabrici destinate industriei de apărare europene. Între 2024 și 2025, ritmul extinderii a depășit de aproape patru ori nivelul din perioada de pace (2020–2021). În total, peste 150 de fabrici aparținând a 37 de companii producătoare de armament s-au extins cu aproximativ 7 milioane m² de suprafață construită. În ultimii doi ani, suprafața anuală adăugată a crescut de la circa 790.000 m² (2020–2021) la 2,8 milioane m² (2024–2025).

Factorii declanșatori

Principalul impuls a venit din partea programelor europene de sprijin pentru producția de muniție și rachete, în special programul ASAP (Act in Support of Ammunition Production), cu un buget de 500 de milioane € destinat accelerării livrărilor către Ucraina și refacerii stocurilor naționale. Analizele arată că fabricile implicate în acest program au înregistrat o creștere mai rapidă a capacității de producție comparativ cu cele neincluse.

Creșterea producției de muniție

Producția anuală de muniție de artilerie în UE a crescut semnificativ: de la aproximativ 300.000 de unități în 2022, la o proiecție de 2 milioane până la sfârșitul anului 2025. Această creștere are ca obiectiv atât sprijinirea Ucrainei, cât și consolidarea capacităților proprii de apărare ale statelor membre.

Exemple de investiții strategice

• Rheinmetall (Germania/Ungaria) – extindere majoră a facilității din Várpalota, producând muniție de 30 mm pentru vehicule de luptă și pregătind liniile pentru calibre de 120 mm și 155 mm.
• BAE Systems (Marea Britanie) – creștere de 16 ori a capacității de producție de obuze de 155 mm, cu investiții în facilități pentru încărcarea explozivilor.
• MBDA (Germania) – extindere de 94.000 m², finanțată în parte din fonduri NATO și contribuții europene.
• Kongsberg (Norvegia) – deschidere de fabrici noi pentru producția de rachete în 2024.
• Nammo (Finlanda/Norvegia) – investiții de 55 milioane € în capacități de producție pentru pulberi și propulsori.
• Eurenco (Franța) – relansarea producției interne de pulbere de pușcă după 20 de ani, cu o investiție de 100 milioane €, vizând producția pentru 100.000 de obuze de 155 mm pe an.

Politici și obiective naționale

• Polonia alocă 4,7% din PIB pentru apărare, un nivel record în UE.
• Estonia și Letonia își propun să atingă 4% din PIB până în 2026.
• Belgia, Danemarca, Suedia și Regatul Unit se îndreaptă spre alocări între 2% și 2,8% din PIB până în 2027–2028.
• Germania pregătește un program de investiții în apărare și infrastructură de peste 400 miliarde €, în pofida constrângerilor bugetare.

Perspective

Această accelerare a construcției de fabrici și a creșterii capacităților de producție marchează o schimbare structurală în politica de apărare europeană. Obiectivul nu este doar răspunsul la conflictul din Ucraina, ci și atingerea unui nivel de autonomie strategică, capabil să asigure apărarea continentului în eventualitatea unui conflict extins.

România în tabăra reînarmării europene

1. Acces la programe UE – Readiness 2030 și SAFE

• România face parte din inițiativa strategică Readiness 2030 (fostul ReArm Europe), plan care își propune mobilizarea a până la 800 de miliarde € pentru dezvoltarea infrastructurii și capacităților de apărare în Europa.
• În plus, țara a depus propuneri concrete prin inițiativa SAFE (Security Action for Europe) pentru a accesa finanțări dedicate proiectelor de apărare.

2. Nivelul actual și obiectivele de cheltuieli de apărare

• În 2025, România cheltuiește aproximativ 2,24 % din PIB pe apărare, adică în jur de 9,3 miliarde USD. Pentru 2023, același nivel a fost 2,44 % din PIB, estimat la ~9 miliarde USD până în 2026 pentru modernizare.
• Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că e realist ca România să atingă 3 % din PIB în următorii 1–2 ani, în mod treptat, fără a compromite deficitul bugetar prin investiții în infrastructură militară duală (ex: drumuri, poduri).
• De asemenea, surse neoficiale (ținând cont de declarații în mass-media) sugerează o țintă ambițioasă: 3,5 % pentru cheltuieli militare, plus 1,5 % pentru infrastructură și mobilitate — adică un total de 5 % din PIB, aliniindu-se astfel cu obiectivul NATO de la summit-ul de la Haga din iunie 2025.

3. Modernizare și investiții infrastructură NATO

• Un proiect cu miză strategică calitative: extinderea Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu tot mai aproape de a deveni cea mai mare bază NATO din Europa de Est, cu o „mică” comunitate militară (și civilă), două piste, facilități logistice, spitale, școli — investiție estimată la 2,5 miliarde €, finalizare preconizată în jurul anului 2027–2040.

4. Mobilizare preventivă – clauză fiscală flexibilă

• UE a activat clauza care permite excepții de la limita de deficit pentru cheltuieli militare (aproximativ +1,5 % din PIB), până în 2028, iar România și alte 15 state pot folosi această flexibilitate pentru investiții de apărare fără sancțiuni fiscale.

5. Efort comparativ în NATO și UE

• România se situează peste media NATO în creștere: în 2024, doar 18 state membri au cheltuit cel puțin 2 % din PIB, iar România a înregistrat o creștere de +43 % față de anul precedent, fiind una dintre țările cu cea mai mare rată de majorare.
• La nivel UE, bugetul total de apărare a urcat de la ~218 miliarde € (2021) la ~326 miliarde € (2024), iar creșteri de peste 100 miliarde € sunt estimate până în 2027.

Sinteză: România – context, angajamente, provocări

România nu e doar spectator în acest val european de reînarmare. E un actor activ — în mijlocul inițiativelor europene (Readiness 2030), folosind flexibilități fiscale, anunțând creșteri substanțiale ale bugetului militar și investind serios în infrastructură NATO, precum extinderea bazei Kogălniceanu.

Dacă stăm – murim…

În cheie ”filosofică”, tabloul acesta al reînarmării europene are un sens mai profund decât cifre, metri pătrați de fabrici și procente din PIB. Este expresia unui moment istoric în care marile construcții nu se mai fac pentru poduri, universități sau teatre, ci pentru muniție, blindate și drone.

„Dacă stăm – murim” nu e doar un slogan de mobilizare; este o formulă crudă a unei realități geopolitice:

lipsa acțiunii nu înseamnă neutralitate, ci vulnerabilitate. În logica de putere a prezentului, pasivitatea e citită ca invitație la agresiune. Istoria Europei – de la 1939 la 1991 – arată că statele care au crezut în garanții abstracte fără a-și construi propria capacitate de apărare au plătit cu teritorii, suveranitate și vieți.

Astăzi, reînarmarea nu este un capriciu industrial, ci un act de supraviețuire strategică.

Infrastructura militară, investițiile în producția de muniții, creșterea bugetelor de apărare nu sunt semne ale unei Europe belicoase, ci ale unei Europe care a înțeles că ordinea internațională se susține doar dacă poți plăti costul apărării ei.

Pentru România, cheia filosofică e și mai simplă și mai dură:

nu există „timp de gândire” într-un conflict care te poate ajunge în câteva ore. Dacă Europa își ridică fabrici, iar noi rămânem la nivelul promisiunilor, vom fi doar teren de desfășurare pentru alții – nu actori ai propriei apărări. A sta pe loc nu înseamnă a păstra pacea, ci a accepta, tacit, condițiile celui mai puternic.

În esență, „dacă stăm – murim” înseamnă că viitorul nu este dat, ci construit. Iar în acest moment al istoriei, cărămizile cu care îl ridicăm sunt din oțel, nu din hârtie.

Așa trebuie să fie.