Transgaz: profit record, dar pe datorie. Vulnerabilitățile ascunse din raportul semestrial

Operatorul național de transport gaze naturale Transgaz a raportat în primul semestru din 2025 un profit net în creștere semnificativă. Însă, dincolo de cifrele spectaculoase, raportul financiar arată că performanța are un preț: investiții reduse, datorii mai mari, lichiditate în scădere și creanțe restante de sute de milioane de lei.

Profit pe hârtie, datorii în realitate

La o primă vedere, raportul semestrial al Transgaz lasă impresia unei companii solide, care își consolidează profitabilitatea și oferă acționarilor rezultate atractive. Însă, dacă privim dincolo de rezultatul net, structura financiară arată o realitate mult mai fragilă: performanța pe termen scurt este construită pe o fundație de îndatorare tot mai mare.

Gradul de îndatorare a urcat la 67,1% la nivel consolidat și 64,5% la nivel individual, cu aproximativ 7–8 puncte procentuale mai mult decât în urmă cu un an. În termeni simpli, aceasta înseamnă că aproape două treimi din capitalul companiei nu mai provin din surse proprii, ci din datorii.

Creșterea gradului de îndatorare nu este doar un detaliu tehnic. Ea se reflectă direct în costurile zilnice ale Transgaz, societate condusă de Ion Sterian. Cheltuielile financiare au urcat la 84,2 milioane lei pe consolidat și la 66,7 milioane lei pe individual. Creșterea este accelerată: +25% în cazul grupului și +37% pentru compania-mamă, în numai un an.

Aceste sume reprezintă bani pierduți pentru companie, întrucât nu aduc valoare adăugată, ci sunt destinați exclusiv rambursării creditelor și dobânzilor. Cu alte cuvinte, o parte consistentă din profitul obținut prin activitatea operațională este „mâncată” de datoria acumulată.

Mai mult, nivelul actual al dobânzilor de pe piață nu este în scădere, ceea ce înseamnă că povara cheltuielilor financiare ar putea crește în perioada următoare. Transgaz riscă să intre într-un cerc vicios: are nevoie de credite pentru a-și menține activitatea și investițiile, dar fiecare credit nou majorează presiunea asupra profitabilității viitoare.

Astfel, imaginea de companie profitabilă ascunde o realitate mult mai complicată: Transgaz funcționează din ce în ce mai mult pe datorie, iar performanța raportată este susținută artificial de mecanisme de finanțare care sporesc riscurile pe termen mediu și lung.

Investițiile, puse pe pauză

În timp ce nivelul datoriilor urcă, direcția opusă este urmată de investiții. Transgazul  lui Ion Sterian a redus brusc cheltuielile de dezvoltare: 482,9 milioane lei în primele șase luni din 2025, față de 689,1 milioane lei în aceeași perioadă a anului precedent. Scăderea depășește 30% la nivel consolidat și ajunge la −32% în cazul companiei-mamă.

Această diminuare nu este doar o ajustare conjuncturală, ci poate fi interpretată ca un semn al încetinirii programului de modernizare a infrastructurii naționale de transport al gazelor. Pentru o companie de importanță strategică, reducerea ritmului investițional echivalează cu amânarea unor proiecte esențiale pentru securitatea energetică a României.

Pe o piață europeană în care infrastructura de transport gaze devine tot mai mult o miză geopolitică și economică, întârzierea proiectelor poate afecta nu doar compania, ci și poziția României în rețelele regionale de energie. În condițiile în care Uniunea Europeană pune presiune pe statele membre să își diversifice sursele și rutele de aprovizionare, un ritm scăzut al investițiilor poate izola Transgaz și poate diminua capacitatea țării de a valorifica oportunități strategice.

De asemenea, investițiile reduse pun sub semnul întrebării eficiența tehnică a sistemului actual. Cu un consum tehnologic încă ridicat și o infrastructură ce necesită modernizări constante, tăierea bugetelor pentru dezvoltare riscă să se transforme, pe termen mediu, în costuri suplimentare și vulnerabilități operaționale.

Creanțe uriașe, bani blocați la clienți

La capitolul creanțe, situația devine și mai îngrijorătoare. Transgaz raportează un nivel al sumelor neîncasate de 683 milioane lei în prima jumătate a anului 2025, față de 661 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Aceasta înseamnă că o parte considerabilă din veniturile înscrise în raportul financiar nu se regăsesc efectiv în conturile companiei. Practic, Transgaz lucrează pe credit nu doar cu băncile, ci și cu propriii clienți, ceea ce generează presiune suplimentară asupra lichidității.

Nivelul ridicat al creanțelor restante nu este un simplu detaliu contabil. El reprezintă un risc direct pentru fluxul de numerar și capacitatea companiei de a-și onora obligațiile. Dacă o parte dintre clienți întârzie plățile sau intră în dificultate financiară, pierderile pentru Transgaz pot fi substanțiale.

Mai mult, pentru o companie de stat considerată coloană vertebrală a sistemului energetic românesc, menținerea unor creanțe la acest nivel arată fie lipsă de disciplină financiară în relația cu partenerii, fie ineficiență în colectarea datoriilor. În ambele cazuri, mesajul transmis către piață este unul negativ: banii încasați efectiv sunt mult mai puțini decât cei raportați.

Lichiditate la limită

Problemele legate de datorii și creanțe se reflectă direct în lichiditatea companiei, care rămâne la un nivel fragil. Deși Transgaz raportează profituri pe hârtie, realitatea financiară arată că banii disponibili în conturi nu sunt suficienți pentru a acoperi obligațiile curente fără împrumuturi suplimentare.

Indicatorii financiari relevă faptul că gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt este redus, ceea ce crește riscul ca un eventual șoc pe piața gazelor sau o întârziere în plățile clienților să pună compania în dificultate. Această vulnerabilitate este accentuată de cheltuielile financiare crescute, care consumă o parte importantă din cash-flow.

Lichiditatea limitată afectează și capacitatea companiei de a investi: proiectele pot fi amânate, contractele strategice renegociate sau întârziate, iar partenerii privați ar putea ezita să semneze colaborări pe termen lung. Într-o piață energetică tot mai competitivă, o lichiditate insuficientă poate fi echivalentul unei pierderi de oportunități, iar consecințele se pot resimți pe termen mediu și lung.

Piață reglementată, provocări interne

Transgaz, deținătorul monopolului național asupra transportului de gaze naturale și beneficiind de tarife reglementate, nu este imun la tensiunile financiare și operaționale. Fluxul de venituri poate părea stabil, însă combinația dintre datorii ridicate, creanțe blocate și investiții reduse limitează semnificativ capacitatea companiei de a răspunde rapid la nevoile infrastructurii.

Reducerea investițiilor în dezvoltarea și modernizarea rețelei afectează direct capacitatea Transgaz de a menține un sistem sigur și eficient. În situații critice – vârfuri de consum, defecțiuni sau incidente neașteptate – lipsa echipamentelor moderne și a proiectelor de modernizare poate crește riscul de perturbări și incidente tehnice.

Chiar și cu un cadru contractual stabil și reglementat, problemele de lichiditate și gestionarea creanțelor întârziate reduc capacitatea companiei de a-și onora la timp programele de întreținere și investiții. În acest context, profitul raportat și imaginea publică pot ascunde tensiunile reale: Transgaz se află într-un moment critic, în care finanțarea insuficientă și întârzierile în modernizare pun presiune pe siguranța și reziliența sistemului național de transport de gaze.