România exportă și șomaj: 80.000 de români trăiesc din ajutoare sociale în Germania

Dacă până acum vorbeam de „emigrația economică” – milioane de români plecați la muncă în Europa pentru salarii mai mari – astăzi avem un nou fenomen: emigrația socială. Nu pleci ca să muncești, ci ca să fii întreținut. Nu ca să-ți găsești un loc pe piața muncii, ci ca să-ți asiguri un venit minim garantat, mult mai atractiv decât cel din România.

Emigrația clasică vs. emigrația socială

Statisticile germane sunt clare: aproape 80.000 de români primesc ajutor de cetățenie (Bürgergeld). Mulți dintre ei știu din start că nu vor „găsi” de lucru acolo. Și totuși aleg să plece. De ce? Pentru că și ca șomer asistat în Germania trăiești mai bine decât ca angajat plătit prost în România.

Calculul cinic al supraviețuirii

Un român care se mută în Germania și accesează sistemul social primește sume care, convertite în lei, bat orice venit minim pe economie din țară. Dacă adăugăm locuința socială, subvențiile pentru chirie, accesul la sănătate și educație, „șomajul occidental” devine, paradoxal, o formă de ascensiune socială.

Aici nu mai e vorba de „lene” sau „abuz”, ci de un calcul rece de supraviețuire. Cei plecați știu bine diferența: între a fi sărac în România și a fi sărac în Germania e un abis. Și cine poate să-i condamne că aleg varianta în care sărăcia e mai digerabilă?

Dinamită pentru Germania, oglindă pentru România

Politicienii germani privesc fenomenul ca pe o „dinamită socială”: sistemul lor de protecție ajunge să întrețină aproape jumătate imigranți. Într-o țară care se confruntă deja cu tensiuni sociale, acest lucru alimentează discursul populist și presiunea pentru înăsprirea regulilor.

Dar pentru România, datele sunt o oglindă crudă: 80.000 de cetățeni care nu mai văd nicio perspectivă aici, nici măcar iluzia unui loc de muncă. Emigrația socială arată falimentul unui stat care nu reușește să transforme munca în alternativă demnă și preferabilă față de asistența socială din altă parte.

De ce e România vulnerabilă?

– Sărăcia structurală: salariile minime nu acoperă costurile de trai.
– Ajutoarele sociale interne, care sunt mici, fragmentate și adesea umilitoare.
– Instituții publice ineficiente: locuri de muncă prost plătite, fără siguranță și cu puține șanse de dezvoltare profesională.
– Mentalitatea de supraviețuire: oamenii știu că în România „nu se poate”, dar în Germania „se poate măcar să supraviețuiești decent” din ajutorul statului.

Un paradox amar

România continuă să se laude cu diaspora „harnică” și „motor al economiei” – cei care trimit anual miliarde de euro acasă. Dar aceeași diasporă are și această față invizibilă: zeci de mii de oameni care nu trimit bani înapoi, ci își găsesc în Occident o formă de trai asistat. Pentru Germania sunt o problemă de integrare. Pentru România, sunt o rană deschisă: dovada că statul nu e capabil să le ofere nici măcar șansa unei alternative.

Rușinea de export

Emigrația socială nu e doar un fenomen statistic, ci o condamnare morală pentru România. Faptul că atâția cetățeni pleacă să fie șomeri pe euro, în loc să încerce să muncească pe lei acasă, spune tot despre inechitatea și ineficiența sistemului nostru.

Și întrebarea finală e dură, dar inevitabilă: câți români ar mai rămâne aici, dacă mâine am avea posibilitatea să fim șomeri plătiți la standarde vestice, fără să ne mișcăm din pat?

Cum vede Germania, astăzi, problema: socializarea migrației

Un sistem în tensiune

În Germania, aproximativ 5,42 milioane de persoane beneficiază de ajutorul „Bürgergeld” – veniturile cetăţenești care asigură un standard minim de trai. Din acești beneficiari, aproximativ 48% nu sunt cetățeni germani, ceea ce echivalează cu circa 2,6 milioane de străini înscriși în sistemul asigurărilor sociale. Numărul este uriaș și crește presiunea asupra opiniei publice și clasei politice germane.

În plus, în 2024 alocațiile sociale bazate pe venit au reprezentat doar 1,3% din PIB, eroare în scădere față de nivelul din 2010 (1,8%). În ciuda acestui fapt, discuțiile politice au în centrul atenției mai degrabă numărul beneficiari străini decât eficiența sistemului în ansamblu.

Reacții politice și dezbateri aprinse

Guvernul de coaliție intenționează să introducă reguli mai stricte pentru „Bürgergeld”, inclusiv sancțiuni pentru abuz și eliminarea perioadei de protecție a activelor, pentru a eficientiza sprijinul acordat și integrarea socială. În orașe precum Essen, se discută chiar despre impunerea de muncă comunitară obligatorie pentru beneficiari capabili, ca măsură de stimulare a ocupării.

Această dinamică reflectă o tensiune latentă: în timp ce politica internă germană încearcă să gestioneze sustenabilitatea sistemului de protecție, tot mai mulți străini, inclusiv români, sunt percepuți ca “presiune socială”, generând retorici centrate pe responsabilitate și merit.

România, pe radarul politic european

Fenomenul românesc nu este izolat. Prezența 78–80.000 de români printre beneficiarii asistenței sociale în Germania simbolizează o realitate provocatoare: un stat care nu mai oferă alternative de supraviețuire decentă, iar cetățenii aleg opțiunea “lucrativă” a ajutoarelor euro-based.

Germania vede în asta o problemă structurală, un tip de migrație socială care nu urmărește integrarea prin muncă, ci stabilitate minimală – o realitate ce necesită recalibrări politice profunde.

Cam așa:

La 22 august 2025, problematica migranților asistați social din România (și din alte țări est-europene) este un punct sensibil în politica germană: pe de o parte, un sistem de protecție considerat generos; pe de altă parte, un sentiment crescut de supraîncărcare socială.

Germania își înăsprește politicile, dar vede în acest fenomen și o oglindă dură pentru România: incapacitatea propriei economii de a oferi alternative de supraviețuire decentă îi determină pe cetățeni să caute sustenabilitate în străinătate — o migrație spre securitate, nu spre identitate.