Rețetă de succes la Institutul Cultural Român. Doi directori la 4-5 angajați

Publicat: 26 aug. 2025, 10:04, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Rețetă de succes la Institutul Cultural Român. Doi directori la 4-5 angajați

Institutul Cultural Român (ICR), condus de câțiva ani de Liviu-Sebastian Jicman (FOTO), este una dintre instituțiile publice a cărei activitate culturală în străinătate este sublimă dar cam lipsește cu desăvârșire, adică se cam taie frunză la câini pe bani publici.

Din trei angajați, doi sunt directori la reprezentanța ICR de la Berlin și Seghedin

La ora actuală, ICR are 19 reprezentanțe externe în 17 state, dintre care 13 state sunt în Europa, plus cele de la New York, Beijing, Istanbul și Tel Aviv. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul ICR, la cele 19 reprezentanțe își desfășoară activitate 82 de persoane, cei mai mulți angajați fiind la Roma-8, New York și Madrid-câte 6. Însă, surprinzător, 15 din cele 19 reprezentanțe au director și director adjunct, adică sunt doi directori la 4-5 angajați. Mai mult, la reprezentanțele ICR de la Berlin și Seghedin sunt trei angajați, dintre unul este director iar altul director adjunct. Ăsta da huzur pe bani publici!