„Rovinietă” pentru drumurile judeţene din Vâlcea. Cine o va plăti

Publicat: 26 aug. 2025, 23:07, de Nitulescu Gabriel, în Transporturi , ? cititori

Consiliul Județean (CJ) Vâlcea pregătește introducerea unei roviniete speciale pentru camioanele care circulă pe drumurile județene. Președintele instituției, Constantin Rădulescu, a explicat marți că măsura este motivată de deteriorarea carosabilului cauzată de transporturile grele care nu respectă limitele de tonaj.

Roviniete pentru drumuri afectate de camioane

Oficialul a declarat că mai multe artere din județ au fost grav afectate de traficul de mare tonaj, menționând ca exemple drumurile DJ 678 și DJ 678 A.

„Lucrăm la un material prin care vom introduce o rovinietă, adică o taxă pentru cei care fac transport greu pe drumurile județene, pentru că aceia care strică trebuie să plătească”, a subliniat Rădulescu în cadrul ședinței CJ.

Controale mai stricte pentru transportatori

În paralel, autoritățile județene cer intensificarea verificărilor în trafic. Președintele CJ a solicitat polițiștilor de la serviciul rutier și angajaților Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Vâlcea să fie mai vigilenți și să identifice vehiculele care depășesc limitele legale de tonaj.

Rădulescu a precizat că măsurile nu vizează autoturismele, ci exclusiv transportatorii care nu respectă legislația și care, prin depășirea greutății admise, afectează infrastructura.

Probleme suplimentare pe drumurile județene

Pe lângă pagubele provocate de camioane, președintele CJ a atras atenția și asupra situației din zona Munteni, pe DJ 678 A, unde exploatările din albia râului lasă mizerie pe carosabil.

„În alte țări, cei care ies din câmp își spală mașinile. La noi nu se face asta și e păcat de munca oamenilor și de drumurile care trebuie să rămână curate și sigure”, a declarat Rădulescu.

Noua taxă ar urma să fie aplicată după ce documentul va fi finalizat și aprobat în plenul Consiliului Județean.