Orașul care intră în carantină după înregistrarea unui singur caz de Covid-19

Publicat: 23 apr. 2021, 14:15, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Orașul care intră în carantină după înregistrarea unui singur caz de Covid-19

Oraşul Perth, capitala statului australian Western Australia, precum şi regiunea învecinată Peel vor intra într-un lockdown neprevăzut, după ce un bărbat a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la finalul perioadei de carantină pe care a petrecut-o într-un hotel, informează Reuters.

Potrivit autorităţilor sanitare, este probabil ca acesta să fi contractat virusul pe timpul perioadei de carantină de două săptămâni petrecută într-un hotel din Perth.

Unul dintre contactele sale apropiate din Perth a fost depistat cu COVID-19, a precizat prim-ministrul Western Australia, Mark McGowan, în cadrul conferinţei de presă televizate care a anunţat instituirea lockdownului.

Ştiu că este greu de suportat şi aş fi dorit să nu fie nevoie să procedăm astfel. Dar nu putem să ne asumăm niciun risc în ceea ce priveşte acest virus”, a spus McGowan, citat de Agerpres.

Bărbatul s-a aflat în Perth timp de cinci zile, după care a călătorit cu avionul la Melbourne, unde a fost depistat pozitiv. Autorităţile sanitare din Victoria, stat a cărui capitală este Melbourne, încearcă să localizeze cei 257 de pasageri care s-au aflat la bordul cursei QF778 din direcţia Perth.

Australia a înăsprit deja controalele la frontieră prin reducerea numărului de călători din India şi alte zone unde există focare ale virusului.

Sistemul de carantină la hotel a ajutat Australia să-şi menţină bilanţul asociat COVID-19 relativ scăzut în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, înregistrând doar 29.500 de cazuri şi 910 decese.