Mizaru, Kikazaru și Iwazaru: sensul ascuns al neimplicării

Aceste simboluri apar rar sub ochii noștri, dar trăiesc adânc în sufletele noastre obsedate de pace și calm, obținute însă cu un preț imens: neimplicarea. Mizaru, Kikazaru și Iwazaru nu sunt doar maimuțe sculptate în templele Japoniei, ci umbrele noastre interioare, care ne șoptesc zilnic să nu vedem, să nu auzim, să nu spunem. Într-o lume în care răul se reproduce tocmai prin tăcerea celor buni, aceste figuri ne amintesc cât de scump plătim liniștea obținută prin fuga de responsabilitate.

1. Originea și denumirea

Cei trei „wise monkeys” — Mizaru, Kikazaru și Iwazaru — sunt simboluri grafice pentru celebra maximă: „Să nu vezi, să nu auzi, să nu spui răul”. Această interpretare provine din japoneză, din expresia „mizaru, kikazaru, iwazaru” (見ざる, 聞かざる, 言わざる), unde sufixul -zaru este forma negativă a verbului, dar seamănă fonetic cu saru (猿), cuvântul pentru „maimuță” — de aici și jocul de cuvinte care întărește simbolica aferentă.

2. Semnificația filosofică

Tradiția are rădăcini în confucianism — din Analectele lui Confucius — care îndeamnă la evitarea comportamentelor imorale: „Nu privi, nu asculta, nu spune ce este contrar decenței.”

În Japonia, această idee a fost preluată de budismul Tendai și Shinto prin cultul Kōshin. Sculptura celebră din 1610, situată la sanctuarul Tōshō-gū din Nikkō, reprezintă aceste maimuțe într-un ansamblu moral major, parte a unui cod de conduită al vieții.

3. Numele și simbolistica lor

• Mizaru (見ざる): își acoperă ochii — „nu vede răul”
• Kikazaru (聞かざる): își acoperă urechile — „nu aude răul”
• Iwazaru (言わざる): își acoperă gura — „nu spune răul”

Uneori, apare și o a patra figură, Shizaru (do no evil), care simbolizează abstinența de la a comite răul. Dar adăugarea ei e considerată mai degrabă comercială decât tradițională.

4. Interpretări contemporane: East vs West

În Est, simbolul este un apel către moralitate, discreție, puritate: nu vezi, nu auzi, nu spui rău. Gandhi, de exemplu, a avut mereu cu el o miniatură a celor trei maimuțe ca amintire a acestui principiu.

În Occident, simbolul a căpătat o nuanță ironică — este adesea invocat despre cei care ignoră răul din comoditate sau complicitate: „nu aud, nu văd, nu spun” (și deci scapă nepedepsiți).

5. Reacții omenești: cum vede lumea simbolul azi?

Pe Reddit, de exemplu, mulți au redescoperit „ziua când am aflat” metodele corecte de protejare față de ”rău” — și au memorat numele maimuțelor: Mizaru, Kikazaru, Iwazaru.

Iar imaginea celor trei bate recorduri simbolice universale: t-shirts, magneți, emoji — preluate și reinterpretate, uneori cu sens umoristic, alteori filozofic.

Ce ne spun figurile celor trei maimuțe înțelepte?

Mizaru, Kikazaru și Iwazaru nu sunt doar decorațiuni amuzante, ci simboluri ale unui cod etic antic — un avertisment discret că uneori, a lua distanță față de rău poate fi o formă de înțelepciune. Dar poate fi și complicitate, dacă tăcerea devine conformism.

Într-o lume supraaglomerată de zgomot și informații, aceste figuri ne amintesc să alegem ce vedem, ce ascultăm și, mai ales, ce spunem.
Și tu, ce alegi: să vezi, să auzi, să spui? Sau să taci?

Cultura tăcerii: n-am văzut nimic, n-am auzit nimic, n-am spus nimic

Dacă în Japonia celor trei maimuțe înțelepte mesajul era unul moral – să nu te lași contaminat de rău – în societățile noastre „cultura tăcerii” s-a transformat într-un mecanism de supraviețuire și complicitate.

1. Reflexul social: tăcerea ca armă defensivă

În multe comunități, regula nescrisă e simplă: „nu te băga”. Nu ai văzut, nu ai auzit, nu spui nimic. Așa te protejezi de necazuri, de vecini, de instituții sau de politică. Tăcerea devine un fel de blindaj colectiv, dar și o închisoare care îți ia dreptul de a spune adevărul.

2. De la înțelepciune la complicitate

Dacă pentru Confucius și budism a nu vorbi rău era o virtute, în lumea noastră „nu spui nimic” înseamnă deseori a închide ochii la abuzuri, corupție sau nedreptate. Cultura tăcerii nu mai protejează sufletul, ci pe cei puternici. Este mecanismul prin care un sistem se autoprotejează: oamenii tac de teamă, din oportunism sau din obișnuință.

3. Exemplul românesc: tăcerea ca strategie națională

România a trăit decenii întregi sub imperiul acestei culturi:

• În comunism, tăcerea era o formă de supraviețuire. Orice cuvânt „greșit” putea duce la dosar, excludere, închisoare.
• După 1989, reflexul a rămas. Vecinul fură, primarul își face vilă, funcționarul cere șpagă – dar „ce să faci, nu e treaba ta”.
• Azi, cultura tăcerii se manifestă sub forme noi: când un copil e bătut în curtea școlii și nimeni nu intervine, când un șef abuzează și colegii se prefac că n-au văzut, când politicienii mint iar cetățenii, blazați, ridică din umeri.

4. Costurile tăcerii

Tăcerea nu e niciodată neutră. Ea încurajează răul prin pasivitate. Devine complicitate prin neimplicare. Și produce o societate în care nimeni nu mai are curajul să strige adevărul. Cultura tăcerii transformă comunitatea într-un bazin de figuranți, fiecare convins că supraviețuiește mai bine dacă „nu se bagă”

Maimuțele din Nikkō și maimuțele noastre interioare

Mizaru, Kikazaru și Iwazaru simbolizau discreția morală și refuzul de a te lăsa otrăvit de rău. Dar în cultura noastră, reflexul „n-am văzut, n-am auzit, n-am spus” s-a degradat într-un pact al complicității.

Adevărata provocare este să regăsim echilibrul: să nu ne lăsăm sufletul infestat de ură, dar nici să nu ne închidem ochii și gura în fața nedreptății. Altfel, riscăm să devenim nu maimuțe înțelepte, ci maimuțe obediente.