Reformă în sistemul de handicap. Ministrul Muncii anunță revizuirea criteriilor pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/Profimedia-petre-florin-manole-ministrul-muncii-scaled-e1752771041197.webp)
Sistemul de evaluare a persoanelor cu handicap din România urmează să fie schimbat semnificativ. Ministrul Muncii a lansat un proiect de revizuire a criteriilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap, cu scopul de a elimina fraudele și de a oferi o protecție mai bună celor care au cu adevărat nevoie de sprijin. Potrivit autorităților, reforma va aduce claritate și corectitudine în procesul de evaluare, reducând neconcordanțele și diferențele de interpretare care au generat nedreptăți în trecut.
Obiectivele prevăzute de noua reformă din sistemul de handicap
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale explică faptul că revizuirea criteriilor medico-psiho-sociale urmărește două direcții principale: prevenirea abuzurilor și creșterea protecției beneficiarilor.
Reformele vizează folosirea mai eficientă a resurselor sistemului de protecție socială și uniformizarea evaluărilor, pentru ca persoanele cu handicap să primească sprijinul real de care au nevoie.
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a subliniat că proiectul va fi transparent și deschis pentru consultare, incluzând și un call center dedicat pentru clarificarea întrebărilor legate de criteriile de dizabilitate. El a explicat că prin noua lege se urmărește protecția celor vulnerabili și eliminarea abuzurilor din sistem, oferind astfel un cadru mai echitabil pentru toate persoanele cu dizabilități.
„Am pus în transparenţă proiectul de revizuire a criteriilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap. Eliminăm cât mai mult din fraudele care astăzi fac sistemul nedrept, iar pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijin trebuie să-i protejăm mai bine. Vrem să aducem mai multă claritate, mai multă corectitudine pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru familiile lor.
Fraudele şi abuzurile nu mai trebuie să afecteze drepturile celor vulnerabili. Invit la dialog toate organizaţiile neguvernamentale şi îi asigur pe toţi cei interesaţi de această reformă că vom da dovadă de maximă transparenţă şi deschidere. Vom pune la dispoziţie şi un call center dedicat criteriilor de dizabilitate, pentru ca fiecare întrebare să primească un răspuns.”, a declarat oficialul.
Și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că revizuirea criteriilor va elimina neclaritățile și diferențele de interpretare, astfel încât persoanele cu dizabilități să fie evaluate corect, iar deciziile să reflecte realitatea medicală și nivelul funcțional al fiecărei persoane.
„Regândim criteriile de acordare a certificatelor de handicap, astfel încât acestea să reflecte corect realitatea medicală şi nivelul funcţional al fiecărei persoane. Ne propunem să eliminăm neclarităţile şi diferenţele de interpretare care, de prea multe ori, au dus la nedreptăţi. Persoanele cu dizabilităţi trebuie respectate, sprijinite şi integrate, nu puse în faţa unor bariere inutile.”, a declarat Rogobete.
Termene de valabilitate permanente pentru afecțiuni grave
O noutate importantă a proiectului este stabilirea termenului de valabilitate permanent pentru afecțiunile grave. Printre acestea se numără retardul mental sever și profund, tulburările de spectru autist după vârsta de 26 de ani, cecitatea absolută și relativă, surdocecitatea, surdomutitatea congenitală sau surditatea bilaterală dobândită înainte de achiziția limbajului, amputațiile și alte afecțiuni cu sechele neurologice sau oftalmologice grave.
Pentru alte afecțiuni grave, în cazul în care starea de sănătate nu se ameliorează după primul termen de valabilitate de 12 sau 24 luni, se propune ca termenul de valabilitate permanent să fie acordat de la a doua evaluare. Aceasta va permite ca beneficiarii să primească sprijin continuu, fără a fi nevoiți să treacă prin proceduri repetate inutile.
Ministerul Muncii subliniază că imparțialitatea este un principiu esențial al noii evaluări: toate evaluările trebuie să fie unitare și obiective, astfel încât nicio persoană să nu fie dezavantajată de interpretări diferite sau de subiectivism.