Moțiunile de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătute și votate în Parlament
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/motiune-de-cenzura-parlament-ID312605_INQUAM_Photos_George_Calin.jpg)
- Nici cea de a patra moţiune nu a trecut
- Bolojan: Un partid autodeclarat unionist face din ajutotul dat R. Moldova motiv de răsturnare a Guvernului
- Parlamentarii încep dezbaterile pe ultima moțiune de cenzură
- Anamaria Gavrilă a criticat Guvernul pentru lipsa de dialog și viziune
- A treia moțiune de cenzură a picat: ASF, ANRE și ANCOM în centrul dezbaterii
- Kelemen Hunor: Reforma ANAF și al treilea pachet guvernamental, priorități pentru stabilitatea României
- A picat şi a doua moţiune de cenzură
- A început votul pentru cea de a doua moţiune de cenzură
- Bolojan: „Companiile de stat trebuie să fie puternice și profesioniste”
- A început citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
- Prima moţiune de cenzură a picat
- A început votul primei moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
- George Simion susţine că nu există cvorum şi acuză Guvernul de favoritisme
- Sorin Grindeanu: PSD respinge moțiunile AUR și anunță un program de relansare economică
- Ilie Bolojan: Reforma din sănătate pune pacientul pe primul loc și medicul în centrul deciziilor
- Ilie Bolojan către opoziție: „Nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu”
- A început dezbaterea celor patru moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
- Parlamentarii AUR boicotează plenul pentru a bloca cvorumul
Nici cea de a patra moţiune nu a trecut
A picat la vot şi cea de-a patra moțiune de cenzură a Opoziției! Cele patru legi asumate de Guvern îşi urmează cursul pentru a intra în vigoare.
Bolojan: Un partid autodeclarat unionist face din ajutotul dat R. Moldova motiv de răsturnare a Guvernului
Premierul Ilie Bolojan afirmă că un partid ‘care se declară unionist’ face din efortul de a ajuta Republica Moldova un motiv de răsturnare a Guvernului și califică drept ‘iresponsabilitate’ atacurile explicite la adresa exportului de energie către acest stat.
‘ANCOM nu este o ‘poliție’ a internetului și nu reglementează libertatea de exprimare. Această idee nu are nicio legătură cu realitatea. ANCOM este o autoritate tehnică, de implementare. Atacurile explicite la adresa exportului de energie către Republica Moldova sunt și ele un act de iresponsabilitate, prin care se propagă narative fără vreo legătură cu realitatea. România vinde energie către Republica Moldova la preț similar cu restul exporturilor de energie. Remarc că un partid care se declară unionist face din efortul de a ajuta Republica Moldova un motiv de răsturnare a Guvernului’, a spus, duminică, Bolojan, citat de Agerpres.
Parlamentarii încep dezbaterile pe ultima moțiune de cenzură
La această oră, parlamentarii dezbat ultima din cele patru moţiuni de cenzură, care au fost votate astăzi în plenul reunit al celor două camere.
Anamaria Gavrilă a criticat Guvernul pentru lipsa de dialog și viziune
Anamaria Gavrilă, președintele POT, a criticat Guvernul Bolojan pentru lipsa de dialog și democrație, afirmând că asumarea răspunderii în cazul măsurilor economice arată o viziune inexistentă și produce nemulțumirea tuturor, inclusiv a susținătorilor guvernului. Ea a subliniat că reducerea deficitului și concedierile nu reprezintă o viziune reală, iar România are nevoie de umanitate, dialog și schimbări pentru stabilitate și bunăstare. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor celei de-a doua moțiuni de cenzură, care contestă modificările privind guvernanța companiilor de stat, în timp ce Parlamentul discută simultan toate cele patru moțiuni depuse.
A treia moțiune de cenzură a picat: ASF, ANRE și ANCOM în centrul dezbaterii
Plenul Parlamentului a început dezbaterea celei de-a treia moțiuni de cenzură, citită de deputata AUR Geanina Șerban, care susține că ASF, ANRE și ANCOM „mimează reforma” și protejează interese politice. „Guvernul vrea să creeze doar senzația publică falsă că lucrurile se schimbă”, afirmă documentul.
Premierul Ilie Bolojan a cerut respingerea moțiunii: „ASF decide cât de sigure sunt economiile și pensiile, ANRE stabilește cât plătim la facturile de energie, iar ANCOM reglementează comunicațiile din România”. El a explicat că pachetul legislativ reduce cu 30% salariile, plafonează bonusurile și diminuează posturile administrative și de specialitate.
Bolojan a respins acuzațiile privind ingerințe sau exporturi către Moldova și a catalogat moțiunea drept „un joc populist periculos”: „Între reformă și antireformă, între responsabilitate și populism, fiecare parlamentar trebuie să aleagă”. Votul asupra moțiunii va decide viitorul Guvernului Bolojan.
AUR, POT și SOS nu au reușit să strângă suficiente voturi, obținând doar 120 „pentru” și 1 vot „împotrivă”, deși pe textul moțiunii au fost 127 de semnături.
Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 233 de voturi favorabile, prag care nu a fost atins.
Kelemen Hunor: Reforma ANAF și al treilea pachet guvernamental, priorități pentru stabilitatea României
Liderul UDMR Kelemen Hunor a criticat alternativa opoziției, afirmând că ar conduce la haos, spectacol și ură, și a subliniat importanța reformării ANAF și a Registrului Comerțului pentru a restabili încrederea cetățenilor în instituții.
El a dat exemple de neglijență și lipsă de responsabilitate în cazuri precum reportajul Recorder și tragedia de la Praid, arătând necesitatea consecințelor administrative și penale.
Totodată, Hunor a anunțat că Guvernul va prezenta un al treilea pachet de reforme, fie prin asumare, fie prin dezbatere parlamentară, pentru a spori stabilitatea economică și atractivitatea României.
A picat şi a doua moţiune de cenzură
Şi cea de a doua moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, după ce strâns doar 121 de voturi „pentru“.
Moţiunea era intitulată „Opriți politizarea companiilor publice! Opriți batjocorirea proprietății statului”.
A început votul pentru cea de a doua moţiune de cenzură
Votul pentru a doua moțiune de cenzură împotriva Guvernului, intitulată „Opriți politizarea companiilor publice! Opriți batjocorirea proprietății statului”, a declanșat dezbateri aprinse între putere și opoziție în Parlament.
Reprezentanții puterii, printre care Nicoleta Pauliuc și Sorin Grindeanu, au subliniat necesitatea reformelor în companii de stat, administrație și sectorul public, insistând asupra importanței creșterii performanței, investițiilor și încrederii cetățenilor.
Opoziția, prin Mircia Chelaru, a fost criticată pentru lipsa de coeziune și abordarea „abuzivă”, iar liderii coaliției au reiterat că alternativa propusă de opoziție ar genera haos și instabilitate, accentuând importanța responsabilității și a reformelor sectoriale.
Bolojan: „Companiile de stat trebuie să fie puternice și profesioniste”
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică, în plenul Parlamentului, că România are nevoie de companii de stat consolidate, conduse profesionist, cu misiuni clare și rezultate concrete.
„În administrația locală cetățenii au dreptul la servicii publice funcționale, la utilități de calitate (…). Pentru toate acestea este nevoie să schimbăm modul în care funcționează companiile publice, de aceea reducem costurile, plafonăm indemnizaţiile exagerate, introducem criterii clare de performanță și un mecanism transparent de evaluare realizată de Agenţia pentru monitorizarea şi evaluarea performanțelor întreprinderilor publice”, a afirmat premierul.
Acesta a pledat pentru un stat modern „care nu-și abandonează companiile publice și le face performante și responsabile”.
Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților a avut loc duminică, parlamentarii fiind chemaţi să dezbată și să voteze cele patru moțiuni de cenzură depuse de Opoziție, după ce Guvernul și-a angajat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
A început citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
Parlamentul a demarat citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată „Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!”. Moțiunea vizează acțiunile Guvernului în gestionarea companiilor publice și semnalează presupusa folosire politică a acestora, cerând protejarea interesului public și respectarea patrimoniului statului. Dezbaterea acestei moțiuni face parte din seria de patru moțiuni depuse de opoziție, care contestă diferite politici și măsuri adoptate de Executiv.
Prima moţiune de cenzură a picat
Prima moţiune de cenzură împotriva Guvenrului Bolojan, cea care viza reforma sistemului de Sănătate, a fost respinsă de plenul reunit al parlamentului.
Din cei 464 de parlamentari, au fost prezenţi 392. Dintre aceştia, doar 108 au votat „pentru“.
Urmează votul pentru celelalte trei.
A început votul primei moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
George Simion susţine că nu există cvorum şi acuză Guvernul de favoritisme
George Simion, președintele AUR, a intervenit în plenul reunit al Parlamentului, criticând Guvernul Bolojan pentru modul în care gestionează angajările de răspundere și structura puterii în stat. „Vă rog la finalul dezbaterii să constatați lipsa de cvorum. Nu există 232 de parlamentari care să spună prezent aici în sală. Aici nu aveți cvorumul necesar. E fără precedent ca din primele 500 de funcții de conducere din statul român, toate să aparțină puterii. Ați ales să călcați în picioare voința poporului român”, a afirmat liderul AUR.
El a acuzat Guvernul că, prin multiplele asumări de răspundere, subminează Parlamentul și afectează transparența deciziilor. „Dar pentru ce era nevoie, domnule Bolojan, să vă asumați de cinci ori răspunderea? Parlamentul este în sesiune ordinară”, a spus Simion, avertizând că măsurile guvernamentale vor duce la pierderea a 13.000 de locuri de muncă.
De asemenea, Simion a acuzat favoritisme și menținerea sinecurilor, în timp ce cetățenii sunt afectați. „Nu tăiați de la privilegiați, ci de la omul mic, pe când pilele le mențineți și mimați reformele”, a spus el. Liderul AUR a cerut Parlamentului să constate lipsa cvorumului și să pună presiune pe Guvern pentru măsuri reale, subliniind că fără schimbări autentice, atât cetățenii, cât și economia vor fi afectați.
Sorin Grindeanu: PSD respinge moțiunile AUR și anunță un program de relansare economică
În fața plenului reunit al Parlamentului, Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a avut un discurs ferm prin care a respins toate moțiunile depuse de AUR. El a subliniat că România are nevoie de stabilitate, de investiții și de măsuri concrete, nu de circ politic și populism.
„PSD respinge toate moțiunile AUR. România are nevoie de stabilitate și de rezultate, nu de scandaluri”, a declarat liderul social-democrat.
Ilie Bolojan: Reforma din sănătate pune pacientul pe primul loc și medicul în centrul deciziilor
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, în plenul Parlamentului, șapte motive pentru care consideră că reforma din domeniul sănătății este esențială. Șeful Guvernului a subliniat că după ani de amânări, România are nevoie de măsuri clare și coerente pentru a corecta problemele cronice din sistem.
„Vă rog să respingeți punctele din moțiunea de cenzură. După ani de zile de amânări, Guvernul vine în faţa Parlamentului cu o reformă. Este o reformă care pune pacientul pe primul loc, iar medicul în centrul deciziilor”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a arătat că actualul proiect urmărește nu doar eficientizarea utilizării resurselor, ci și creșterea accesului la servicii medicale, mai ales pentru categoriile vulnerabile. El a insistat asupra ideii că reforma nu înseamnă austeritate, ci modernizare și consolidare a sistemului de sănătate, astfel încât acesta să răspundă mai bine nevoilor pacienților și să sprijine cadrele medicale în activitatea lor.
Ilie Bolojan către opoziție: „Nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu”
Ilie Bolojan a declarat că România are nevoie urgentă de modernizare și de reașezarea scării valorilor.
„Avem un pachet de reforme, iar după ce am citit moțiunile depuse, pot spune că, deși respect orice opinie, unele dintre ele denotă lipsă de logică și de respect față de țara noastră. Mesajul meu pentru opoziție este clar: nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu. Suntem aici pentru a lua decizii care fac statul mai corect și mai respectuos cu cetățeanul”, a afirmat premierul.
A început dezbaterea celor patru moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
Parlamentul s-a reunit duminică în ședință comună pentru a dezbate și vota cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Ședința, condusă de președintele Camerei Deputaților, Mircea Abrudean, a început cu prezența a 236 de parlamentari. Documentele au fost inițiate de AUR, S.O.S. România, POT și mai mulți aleși neafiliați, fiecare moțiune fiind semnată de peste 120 de parlamentari.
Textele au fost citite joi în plen, după ce Guvernul și-a angajat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri destinat reducerii deficitului bugetar.
Parlamentarii AUR boicotează plenul pentru a bloca cvorumul
Președintele AUR George Simion a anunțat, înaintea ședinței plenului reunit, că toți cei 90 de parlamentari ai formațiunii sunt prezenți la Parlament, dar nu vor intra în sala de plen. Prin această strategie, AUR vrea să împiedice întrunirea cvorumului necesar și să amâne dezbaterea și votul celor patru moțiuni de cenzură.
Pentru ca ședința să poată avea loc, ar fi nevoie de cel puțin 233 de parlamentari prezenți fizic în sală.
Parlamentul are parte de o premieră: patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, POT și SOS vor fi votate în același timp, printr-o procedură inedită decisă de conducerea Legislativului. Chiar și așa, cifrele arată clar că șansele opoziției de a demite Guvernul condus de Ilie Bolojan sunt nule.
Câte voturi sunt necesare pentru demiterea Guvernului Bolojan
Pentru a depune o moțiune de cenzură, opoziția are nevoie de minimum 115 semnături. Însă pentru a demite Guvernul, este necesară o majoritate absolută de 232 de voturi. În acest moment, opoziția dispune de 129 de parlamentari, fără a-i include pe cei neafiliați, iar chiar dacă ar atrage sprijinul tuturor celor 24 de independenți, tot nu ar reuși să atingă pragul necesar.
„Șansele ca opoziția să răstoarne Guvernul sunt nule, dacă ne uităm la cifrele din Parlament”, comentează surse politice.
Cum arată forțele din Parlament
Coaliția de guvernare formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale controlează un total de 311 mandate. Structura este următoarea: la Camera Deputaților, PSD are 93 de deputați, PNL 50, USR 40, UDMR 22, iar grupul minorităților 17. La Senat, PSD deține 38 de mandate, PNL 22, USR 19 și UDMR 10.
De cealaltă parte, opoziția formată din AUR, SOS și POT dispune de 153 de parlamentari. AUR are 61 de deputați și 28 de senatori, SOS 17 deputați și 9 senatori, iar POT 14 deputați. Lor li se adaugă 24 de parlamentari neafiliați. Chiar și așa, opoziția nu poate egala forța numerică a coaliției.
Moțiuni de cenzură cu titluri dure
Cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție poartă titluri puternice și atacă direct politicile și modul de guvernare al Cabinetului Bolojan. Documentele se intitulează „Demisia guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România!”, „Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!”, „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare, captive clientelei politice și lipsite de guvernanță profesionistă” și „Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!”.
Parlamentarii AUR au justificat depunerea moțiunilor prin „abuzurile legislative și măsurile de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar”.
O procedură unică în Parlament
Pentru prima dată, plenul reunit al Parlamentului votează simultan patru moțiuni de cenzură. Procedura este una inedită și a fost adoptată din rațiuni tehnice, deoarece Parlamentul dispune doar de două urne albe și două urne negre pentru vot. Astfel, câte două moțiuni sunt supuse votului în același timp.
Precedentul din prima sesiune parlamentară
Nu este prima încercare a opoziției de a răsturna Guvernul Bolojan. AUR a depus o moțiune și în prima sesiune parlamentară, după ce Executivul și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri de austeritate. Atunci, din cei 398 de parlamentari prezenți, doar 138 au votat, dintre care 134 pentru și 4 împotrivă. Chiar și în acea situație, liderul AUR, George Simion, nu a reușit să strângă toate voturile opoziției.
Potrivit articolului 114 din Constituție, Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, este adoptată de Parlament. Dacă moțiunea nu trece, proiectul de lege asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea este considerat automat adoptat.