Tortura în Rusia și Evul Mediu reîncălzit: cum se autoexilează Kremlinul din civilizație

Vladimir Putin a cerut Dumei de Stat să denunțe Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor inumane sau degradante, document semnat de Rusia în 1996, atunci când țara părea să aspire, măcar formal, la standardele Consiliului Europei. E vorba de una dintre convențiile fundamentale pentru lumea civilizată, un minim garant al demnității umane.

Pasul oficial spre barbarie

Renunțarea la ea nu e doar un gest birocratic, ci o declarație politică: Rusia nu se mai sinchisește să mimeze respectarea drepturilor omului. Dacă până acum încă mai purta masca ipocriziei, astăzi și-o smulge singură, cu satisfacția cinică a unui regim care își proclamă barbaria ca normă.

Explicația oficială: un cinism de manual

Argumentul Kremlinului? „Nu are sens să rămânem semnatari, pentru că nu mai suntem reprezentați în comitetul antitortură.” E ca și cum un criminal ar spune că, nefiind invitat la masa juriului, își rezervă dreptul de a continua crimele nestingherit.

De fapt, adevărul e altul: Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după invadarea Ucrainei. Iar convenția antitortură devenise o oglindă prea incomodă pentru o țară unde închisorile sunt pline de mărturii despre abuzuri, unde prizonierii de război sunt umiliți, iar civilii răpiți din teritoriile ocupate povestesc despre camere de tortură improvizate.

Realitatea din lagăre și închisori

Nu e nevoie de convenții internaționale pentru a afla adevărul: de ani de zile, organizațiile pentru drepturile omului au documentat cazuri de abuzuri, bătăi, electrocutări, înfometări și mușamalizări sistematice în închisorile rusești.

Adevărata miză a denunțării convenției e că Rusia scapă oficial de obligația de a permite inspecții internaționale. În realitate, aceste inspecții au încetat deja din 2022. Dar acum Moscova le închide ușa în nas inspectorilor nu prin șmecherii procedurale, ci printr-un act oficial, cu semnătură prezidențială.

Tortura ca politică de stat

Armata rusă e acuzată de Ucraina și de organizațiile internaționale că practică tortura pe scară largă în teritoriile ocupate: prizonieri de război bătuți, populații civile terorizate, centre de detenție clandestine. Kremlinul răspunde cu aceeași tehnică: acuză la rândul său Kievul, ca și cum simetria acuzațiilor ar șterge realitatea faptelor.

Dar nu e vorba doar de Ucraina. E vorba de însăși cultura politică rusă, unde represiunea e instrument de guvernare, iar frica e cimentul societății. În acest context, denunțarea Convenției antitortură e doar recunoașterea oficială a unei practici vechi: tortura nu mai e un „accident regretabil”, ci parte din arsenalul puterii.

Reîntoarcerea la Evul Mediu

Gestul are și o dimensiune simbolică: Rusia nu mai vrea să facă parte din lumea modernă, unde demnitatea umană e (cel puțin declarativ) un reper. Se reproiectează într-un Ev Mediu geopolitic în care forța, frica și umilirea sunt singurele instrumente de control.

Țările civilizate semnează tratate pentru a preveni abuzurile. Rusia le denunță, ca să-și legitimeze dreptul de a le practica. Într-o lume care a trecut prin secolul XX, prin gulaguri și lagăre naziste, Kremlinul alege să reînvie barbaria ca formă de identitate națională.

Un stat în afara legii

Cu fiecare asemenea gest, Rusia se izolează nu doar politic, ci moral. Devine un stat care refuză regulile civilizației, un stat care își asumă statutul de paria.

Să renunți la Convenția pentru prevenirea torturii e ca și cum ai proclama public: „Ne rezervăm dreptul să torturăm”. Puține regimuri din istoria recentă au avut curajul să facă asta atât de deschis.

Și, în acest fel, Rusia ne arată limpede că pacea, dialogul și negocierile „civilizate” nu mai au teren comun cu ea. Pentru că, odată ce o țară ridică tortura la rang de politică de stat, nu mai vorbim de geopolitică, ci de barbarie.