De ce dansează liderul PSD Prahova pe muzica USR pusă de edilul Ploieștiului inventant de Monica Macovei
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/NANU-POLITEANU.jpg)
După alegerile locale din iunie 2024, la Ploiești s-a repus în scenă „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale, și de atunci, zi de zi, doi politicieni locali de top se chinuie să intre în pielea lui Farfuridi și Brânzovenescu.
Ca urmare a unor jocuri de culise dintre PSD și PNL „prea ca la țară”, la alegerile din 9 iunie 2024, Primăria Ploiești a fost adjudecată de „independentul” Mihai Polițeanu, fostul userist crescut, susținut și promovat de Monica Macovei. În schimb, la șefia Consiliului Județean Prahova a ajuns pesedistul Virgil Nanu.
„Daciada” lui Farfuridi și Brânzovenescu
Imediat după instalare, cei doi au început campanie agresivă și gălăgioasă de promovare a imaginii personale, fiind într-o competiție permanentă de glumițe ieftine și baloane de imagine. Dar, la scurt timp și-au dat seama că decât să alerge de unul singur și să iasă pe locul doi, mai bine merg, braț la braț, ca să cadă amândoi în ridicol. Astfel, la Ploiești, și-au început reprezentațiile aproape zilnice a două personaje cu greutate din „O scrisoare pierdută”- Farfuridi și Brânzovenescu, jucate cu casa închisă de Virgil Nanu și Mihai Polițeanu. Nanu a ținut și ține morțiș să demonstreze prahovenilor că este un Farfuridi modern, iar Polițeanu și-a însușit perfect rolul lui Brânzovescu. Astfel, Polițeanu „Brânzovenescu” este ecoul lui Nanu „Farfuridi”, adică mai domol și mai precaut, dar care se entuziasmează cu timiditate de „curajul” și aplombul acestuia. Dar, ambii au ceva în comun: se feresc de trădare și tot ce fac, fac persoană fizică sub umbrela Primăriei Ploiești și a Consiliului Județean Prahova. Practic, între cei doi s-a declanșat o „Daciadă” a imaginii și a cultului personalității mai ceva decât a lui Nicolae Ceaușescu.
Polițeanu miorlăie, Nanu dă la pedale dar amândoi se hârjonesc pe Bulevardul Castanilor
Numai că, de câteva luni s-au cam inversat rolurile – și anume Nanu a început să danseze pe muzica pusă de Polițeanu la evenimentele din cadrul maratonului artistic și sportiv denumit „Republica de sub Castani” că deh tot s-au tocat vreo 300.000 de euro fără licitație, din care 180.000 de la CJ Prahova. Și astfel, cei doi se pozează când se hârjonesc la baschet și joacă tenis de masă pe Bulevardul Castanilor ori când se plimbă prin oraș în căutate de like-uri pe rețele sociale (vezi FOTO).
Când scapă de marcajul lui Polițeanu, Nanu se afișează cu ATV-ul salvamontiștilor ori face pe ciclistul semiamator pe DN 1 (vezi FOTO).
În timp ce Polițeanu „Brânzovenescu” se miorlăie că nu poate colabora în Consiliul Local Ploiești cu cei de la PSD, PNL și AUR, Nanu „Farfuridi” inspectează eternele șantiere de la Centura Comarnic și Mizil care nu se mai termină de luni bune.
Virgil Nanu – vestă și cască de constructor personalizate
Dar, Virgil Nanu nu merge oricum în inspecție, ci cu cască de constructor pe care scrie „Președinte Consiliul Județean Prahova” și cu vestă cam de la… salubrizare inscripționată „Președintele Consiliului Județean Prahova” (vezi FOTO).
Numai că, Virgil Nanu n-a înțeles că cele două centuri de câțiva kilometri se construiesc în ritm de melc de parcă s-ar lucra la metroul din New York, uitând că inginerul prahovean Gheorghe Pănculescu a construit în mai puțin de un an calea ferată București-Predeal, iar Irakul, cu ajutorul unor români, a realizat, în 10 luni, doar vreo 500 de kilometri de autostradă pe două benzi către Iordania.
Visele „independente” ale lui Nanu și Polițeanu
De ce dansează Nanu-Farfuridi pe muzica lui Polițeanu-Brânzovenescu? Pentru că Virgil Nanu vrea să-l copieze pe Mihai Polițeanu, care s-a lepădat, vezi Doamne, de USR și a candidat independent la Ploiești așa cum a făcut Nicușor Dan la al doilea mandat de edil al Capitalei. În plus, Polițeanu visează să fie primarul Ploieștiului încă un mandat sau două. Ca atare, Virgil Nanu a demarat o campaniei agresivă de promovare a propriei persoane și tot ce face e pe persoană fizică și nu în numele Consiliului Județean Prahova. De ce? Ca să-i imite pe Polițeanu și Nicușor Dan, adică să candideze la un nou mandat de președinte al CJ Prahova, dar nu de la PSD, ci ca… independent!