Ciolacu vorbeşte despre scenariul în care PSD ar ieşi de la guvernare
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/12/marcel-ciolacu-ID288094_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-crop-415x233-1.jpg)
Marcel Ciolacu, fost premier și lider al Partidului Social Democrat, a lansat luni seara un avertisment ferm privind posibila retragere a PSD din coaliția de guvernare. Declarațiile au fost făcute la România TV și vin pe fondul acuzațiilor legate de situația economică actuală.
Ciolacu – Critici la adresa acuzațiilor privind „greaua moștenire”
Ciolacu a reacționat la afirmațiile potrivit cărora actuala criză ar fi moștenirea directă a fostului Guvern. Liderul PSD a spus că este greșit ca politicienii să se concentreze pe căutarea vinovaților în loc să găsească soluții.
„Am intrat din nou într-o zonă de a căuta vinovați, iarăși nu mai suntem solidari, ne învrăjbim unii împotriva celorlalți, ne întoarcem în perioada în care eram în pragul unei crize sociale, ne îndreptăm către o criză socială”, a spus Ciolacu, citat de Mediafax.
PSD nu acceptă vânzarea companiilor de stat
În intervenţia sa, Marcel Ciolacu a conturat scenariul în care PSD ar putea ieși de la guvernare, subliniind că partidul nu va accepta ca actuala criză să fie folosită ca pretext pentru vânzarea marilor companii de stat.
„O spun în premieră. Dacă cumva cred că au prezentat această apocalipsă ca să fie motiv și începem să scădem încasările, dacă cumva aceste lucruri sunt făcute să vindem Hidroelectrica, să vindem nuclearele, să vindem Portul Constanța, părerea mea este că PSD nu mai are ce căuta în această coaliție”, a avertizat liderul social-democrat.
Ciolacu a adăugat că PSD nu va gira un astfel de scenariu care ar putea duce la pierderea ultimelor active strategice ale României.
Criză și responsabilitate politică
Fostul premier a insistat asupra faptului că responsabilitatea clasei politice este să gestioneze criza prin solidaritate și măsuri eficiente, nu prin tensiuni și conflicte interne. El a subliniat că actuala situație economică și socială nu trebuie folosită ca justificare pentru decizii care ar afecta pe termen lung interesele României.
„Dacă acesta este scenariul cuiva de a vinde tot ce a mai rămas în România, să nu cumva să le treacă prin cap să creeze toată această apocalipsă pentru a îndrepta lucrurile către așa ceva”, a conchis Marcel Ciolacu.