Generația sacrificată din Armată: de ce mulți generali români privesc cu simpatie spre Călin Georgescu

Un val de nostalgie și frustrare se regăsește astăzi în discursul unei părți dintre foștii generali și ofițeri superiori ai Armatei Române. Mulți dintre ei susțin curente „suveraniste” și figuri controversate precum Călin Georgescu. Explicația este oferită de expertul în securitate Hari Bucur Marcu, care vorbește despre o adevărată „generație sacrificată” – militarii formați în anii ’70, într-o perioadă marcată de lozinci, stagnare și deprofesionalizare.

În analiza sa, Hari Bucur Marcu arată că motivațiile tinerilor din acea perioadă pentru a alege cariera militară erau diverse: patriotismul, oportunismul sau garanția unei cariere stabile într-o societate rigidă. Contextul geopolitic al anilor ’60-’70, cu invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia și tensiunile regionale, a oferit meseriei armelor o aură de prestigiu pentru o parte dintre tinerii români.

De la idealism la deziluzii

Totuși, acest idealism s-a lovit rapid de realitatea sistemului militar de sub regimul Ceaușescu. În 1974, liderul comunist a schimbat direcția strategiei de apărare, mizând pe lozinca „apărării patriei de către întregul popor” și pe conceptul de „cetăți de muncă, luptă și apărare”. În loc să investească în pregătirea profesională a armatei, regimul a transformat uniforma militară într-o formă de simbolism golit de conținut.

„Începând cu 1984, finanțarea armatei pentru pregătirea elementară de luptă a fost redusă drastic, banii ce ar fi trebuit cheltuiți pentru menținerea unei capacități operative rezonabile fiind deturnați pentru plata datoriei externe, unde se mai duceau și banii de alimente, de încălzire, de lumină electrică și așa mai departe, la nivelul întregii națiuni române, tot mai izolată regional și mondial. Așa că cei care au ales cariera armelor din convingere patriotică, au aflat foarte repede în acea carieră că toată acea bravadă cu apărarea patriei împotriva oricărui inamic nenumit era de fapt o simplă lozincă de partid și de stat, iar ei, din potențiali eroi deveniseră simpli executanți de ordine imbecile, atunci când le primeau, în rest venind la cazarmă ca să bea, să doarmă și să joace table”, adaugă expertul.

13:50, 01.09.2025 • Justitie

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Ce interdicții i se aplică

13:56, 25.08.2025 • ACTUALITATE

Candidează sau nu Georgescu la Primăria capitalei

Armata între datorie și muncă forțată

Anii ’80 au adus și mai multe deziluzii. Reducerile drastice de buget au diminuat pregătirea de luptă, iar armata a fost folosită pentru diverse munci în agricultură sau industrie. Mulți ofițeri care își aleseseră cariera din convingere patriotică au descoperit că apărarea națională era doar o lozincă, iar rolul lor se reducea la simple sarcini administrative sau la executarea unor ordine absurde.

În schimb, cei care optaseră pentru armată din oportunism au beneficiat de avantajele sistemului: locuințe repartizate, solde stabile și statut social, chiar dacă pregătirea profesională devenea tot mai irelevantă.

Carieră blocată și avansări politice

Un alt factor de frustrare a fost modul în care erau făcute avansările. Nicolae și Elena Ceaușescu controlau direct promovările ofițerilor superiori, iar criteriile erau adesea arbitrare. Mulți militari competenți au fost blocați, în timp ce alții, considerați loiali regimului, au primit grade și funcții înalte. În 1989, avansările aproape că au fost suspendate, ceea ce a amplificat sentimentul de stagnare și sacrificiu.

„Regula era că ofițerii superiori, de la maior în sus să fie avansați de președintele Republicii de atunci, iar Ceaușeștii (zic la plural, deoarece Ceaușeasca era șefa cadrelor pe toată România Socialistă) stabiliseră în ultima vreme că foarte puțini mai trebuiau avansați. Cu vârful de sarcină în 1989, când nici nu s-au mai făcut avansări”, mai spune el.

După 1989: nostalgie și refugiu în populism

Căderea comunismului nu a adus pentru toți o reprofesionalizare autentică. Deși integrarea în NATO a deschis oportunități pentru modernizarea armatei, o parte dintre ofițeri nu au reușit să se adapteze noilor standarde. Unii s-au reorientat către cariere civile sau au completat studiile, însă majoritatea a rămas blocată într-un sistem inert, așteptând pensia militară.

„Dintre cei din generația de militari 1970 puțini s-au salvat, fie pregătindu-se personal, fie completând studiile militare cu studii superioare civile relevante, fie renunțând de-a dreptul la cariera militară, în favoarea unei cariere civile. Sau, în cazuri rare, s-au salvat trecând la Securitatea Statului, fie ca contrainformatori (ceiști), fie ca agenți de pază demnitari. Cei mai mulți au rămas în armată, așa deprofesionalizați cum ajunseseră, fără vreo ambiție personală și convinși că doar pilele, relațiile sau forțele oculte i-au ajutat pe cei care ajunseseră mai bine decât ei și nu vreun merit personal. Adică, fiecare ratat în cariera militară propriu-zisă era convins că toți ceilalți sunt ca el, la fel de ratați,” arată Hari Bucur Marcu.

Mulți dintre acești foști militari s-au refugiat în discursuri populiste

Frustrarea și lipsa unui rol clar în noul cadru democratic au alimentat o nostalgie pentru perioada în care, chiar și în stagnare, cariera militară oferea un confort stabil. În lipsa unor repere solide, mulți dintre acești foști militari s-au refugiat în discursuri populiste și în simpatia pentru lideri care contestă actuala ordine politică.

„Iar când, începând cu 1994, s-a ivit oportunitatea strategică ca militarii români să se reprofesionalizeze în meseria armelor, pe bază de principii, norme și proceduri compatibile cu celelalte armate din Alianța Nord-Atlantică, doar o mică parte dintre ei au trecut pragul spre competență, marea parte dintre ei rămânând să ia solda în continuare degeaba, fără să producă putere militară, la locul de muncă, până la pensia militară de stat anticipată – ăștia nu ar fi ieșit niciodată la pensie militară anticipată, de bună voie – sau la termen.

Cu câteva cazuri de generali care au tras sforile ca să mai stea un an sau doi și peste acea vârstă de pensionare la termen. Așa că mulți dintre ei sunt astăzi resentimentari, nostalgici după vremurile frumoase când veneau la cazarmă sau în comandament, ca să joace table sau cărți, ori să doarmă în camera cu documente secrete, unde nu îi vedea nimeni. Vremuri care au continuat până la intrarea României în NATO, în 2004 și în unele cazuri chiar și mai apoi, până la profesionalizarea completă a armatei”, mai spune el

De ce îl susțin pe Călin Georgescu

În această cheie trebuie înțeles sprijinul pentru figuri precum Călin Georgescu, spune expertul. Mulți foști generali privesc cu simpatie spre curente „suveraniste” și lideri controversați, văzând în aceștia o formă de revoltă împotriva sistemului democratic care nu le mai oferă statutul și privilegiile de altădată.

„Așa că, nostalgici și resentimentari, mulți dintre foștii mei colegi de generație își mai găsesc un rost în viața publică înjurând actuala formă de organizare democratică a națiunii române, cea în care ei nu mai au loc de muncă, la statul degeaba. Iar o formă de înjurătură este și promovarea unor inadecvați, șarlatani, ticăloși ca Georgescu Călin și alți așa-zis «suveraniști»”, subliniază Hari Bucur Marcu.