Fiecare miros este asociat cu o moleculă specifică

Studierea mirosurilor spațiului nu este doar o curiozitate. Aceasta le oferă oamenilor de știință cunoștințe valoroase despre chimia Universului, scrie BGR . Fiecare miros este asociat cu o moleculă specifică, iar prin identificarea acestor molecule, cercetătorii înțeleg mai bine compoziția planetelor, lunilor și gazelor interstelare, precum și procesele de creștere și dezvoltare ale planetelor și stelelor.

De exemplu, compușii cu sulf indică activitate vulcanică, iar hidrocarburile indică procese care pot fi legate de elementele constitutive ale vieții. Mirosurile oferă, de asemenea, indicii despre condițiile de suprafață ale planetelor și despre reacțiile lor atmosferice. Acest lucru îi ajută pe oamenii de știință să rafineze modelele lumilor îndepărtate pe care nu le putem experimenta direct. Simplu spus, mirosurile spațiului nu sunt doar detalii direct perceptibilee. Ele sunt o fereastră către știința planetară, astrochimie și istoria sistemului nostru solar.

Ce au simțit astronauții

Astronauții au raportat în repetate rânduri un miros distinctiv, adesea metalic sau acru, după ieșirile în spațiu și misiunile lunare. La întoarcerea pe Stația Spațială Internațională și la scoaterea căștilor, mulți au descris o aromă care amintește de friptura arsă, metalul încins sau fumul de sudură. Astronautul NASA, Don Pettit, a descris-o ca fiind un „miros plăcut, dulce, de sudură”, care îi amintea de lucrul cu aparatul de sudură cu arc. Alți astronauți au raportat senzații similare: carne arsă, fursecuri arse și miros de praf de pușcă.

În timpul misiunilor Apollo, cabinele modulelor lunare erau impregnate de mirosul de praf de pușcă ars. Astronautul Harrison „Jack” Schmitt de pe Apollo 17 spunea în repetate rânduri: „Mirosul de praf de pușcă ars este probabil cel mai memorabil miros pe care l-am experimentat vreodată.” Charles Duke de pe Apollo 16 era de aceeași părere: „Praful de Lună miroase a praf de pușcă”.

Oamenii de știință sugerează că oxigenul atomic aflat pe orbita joasă a Pământului se poate lipi de materialele costumului spațial și, atunci când este resigilat, poate reacționa cu aerul, creând astfel de mirosuri. Acesta produce ozon sau compuși oxidați care provoacă asocieri metalice. În ceea ce privește mirosul de praf lunar, acesta se explică prin reacția legăturilor chimice „libere” formate în timpul impactului cu meteoroizii. Aceste legături, atunci când intră în contact cu aerul din cabină, reacționează, creând un miros caracteristic de praf de pușcă. Dar cu cât praful rămâne mai mult timp în aer și în umiditate, cu atât mirosul dispare mai repede.

Comete mirositoare

Datorită misiunii Rosetta a Agenției Spațiale Europene, oamenii de știință au obținut pentru prima dată date detaliate despre „semnătura moleculară” a cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Folosind sonda Philae, cercetătorii au descoperit un „cocktail” bogat de compuși volatili.

Managerul misiunii, Katrin Altwegg, a descris mirosul astfel: „Parfumul cometei 67P este foarte puternic, cu miros de ouă putrede (sulfură de hidrogen), grajduri (amoniac) și formaldehidă sufocantă. La acestea se adaugă aroma amară de migdale a cianurii de hidrogen, o ușoară notă de alcool (metanol), mirosul de oțet al dioxidului de sulf și aroma dulce a sulfurii de carbon.”

În ciuda mirosurilor individuale distincte, toate sunt prezente în cantități mici. „Coma” (norul de gaz din jurul nucleului cometei) este alcătuită din vapori de apă, dioxid de carbon și monoxid de carbon. Aceste date arată că chimia cometelor ne oferă o perspectivă senzorială asupra ingredientelor primordiale ale sistemului solar.

Ouă putrede pe Marte

Marte, cu atmosfera sa subțire, bogată în dioxid de carbon și suprafața bogată în minerale, are probabil propriul său miros distinct, deși nu îl putem simți direct. Datele de la roverele marțiene și instrumentele orbitale indică faptul că Marte ar putea mirosi a sulf cu o „dulceață” calcaroasă. Acest lucru se datorează nivelurilor ridicate de sulf, magneziu, fier, clor și diverși acizi din sol.

Totuși, aceste informații nu sunt pe deplin concludente. Observațiile efectuate de ExoMars Trace Gas Orbiter nu au găsit urme detectabile de gaze care conțin sulf în atmosfera marțiană. Aceasta înseamnă că, dacă acestea sunt prezente, sunt doar în cantități microscopice sau în sol, nu în aer. Așadar, un miros de ou putred pe Marte este posibil, dar slab și localizat.

Titan – un satelit format din petrol

Titan, satelitul lui Saturn, este bogat în hidrocarburi, precum metanul și etanul. Acestea alcătuiesc atmosfera sa portocalie groasă și umplu lacurile sale. Aceiași compuși se găsesc în petrolul și benzina de pe Pământ, motiv pentru care, teoretic, Titan miroase a petrol sau a benzină.

Oamenii de știință au ajuns la această concluzie datorită datelor obținute în urma misiunii Cassini-Huygens, care au confirmat prezența metanului și etanului lichid în lacurile de pe Titan. Mai mult, acolo are loc și un proces similar ciclului apei de pe Pământ, doar că în loc de apă avem metan și etan.

Metanul în sine este inodor. Iar „aroma” benzinei este asociată cu hidrocarburi mai grele, cum ar fi benzenul, care are mirosul dulce al solvenților și combustibililor. Așadar, deși nu putem simți direct mirosul lui Titan, chimia sa sugerează că ar trebui să miroasă a petrol.

Centrul Căii Lactee nu miroase a „lapte”: are mirosul unui fruct

În inima galaxiei noastre se află norul molecular gigantic Săgetătorul B2, unde astronomii au descoperit o gamă bogată de molecule organice. Printre acestea se numără formiatul de etil, compusul care dă aroma zmeurei și are o aromă asemănătoare romului.

Totuși, această comparație este arbitrară. Formiat de etil este doar o moleculă printre multe altele. Mai mult, norul este foarte subțire și, chiar dacă l-am putea „mirosi”, mirosul ar fi prea slab pentru a fi detectat de nasul nostru.

Datele au fost obținute cu ajutorul radiotelescopului IRAM, cu ajutorul căruia oamenii de știință au detectat zeci de molecule printre mii de semnale. Pe lângă formiat de etil, au găsit etilen glicol (un ingredient din antigel), etanol (alcool), acetonă (baza dizolvantului de ojă) și hidrogen sulfurat (mirosul de ouă putrede).