Revoluție la granițele României: Sistemul EES schimbă complet modul de intrare și ieșire din țară, din 12 octombrie

Publicat: 17 sept. 2025, 19:12, de Nitulescu Gabriel, în ACTUALITATE , ? cititori
Revoluție la granițele României: Sistemul EES schimbă complet modul de intrare și ieșire din țară, din 12 octombrie
sursa foto: freepik.com

România se pregătește pentru o schimbare majoră la frontiere. Începând cu 12 octombrie 2025, va intra în vigoare Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), o platformă digitală comună la nivelul Uniunii Europene, care va înlocui treptat ștampilarea clasică a pașapoartelor și a altor documente de călătorie. Anunțul a fost făcut de Poliția de Frontieră, care precizează că măsura are ca scop creșterea securității și reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere.

Cum funcționează noul sistem EES

Sistemul va înregistra electronic data și locul intrării sau ieșirii din țară pentru cetățenii din state terțe care călătoresc pe termen scurt, inclusiv pentru cei din Republica Moldova. În plus, vor fi colectate date biometrice, precum imagine facială și amprente digitale, alături de date alfanumerice din documentele de călătorie.

La prima trecere a frontierei după implementare, călătorii vor furniza aceste informații pentru crearea unui dosar individual. Ulterior, verificările se vor realiza automat pe baza datelor deja înregistrate, ceea ce va scurta semnificativ timpul de procesare.

Dacă toate condițiile legale sunt îndeplinite, accesul va fi aprobat instant, iar dacă nu, refuzul va fi comunicat imediat persoanei respective.

Cine intră sub incidența EES și ce excepții există

Noile reguli se aplică cetățenilor din afara Uniunii Europene care intră pe teritoriul României și al altor state membre pentru șederi de maximum 90 de zile într-un interval de 180 de zile.

Excepții importante:

  • copiii sub 12 ani,

  • persoanele pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă,

  • cetățenii care dețin viză de lungă durată sau permis de ședere emis de un stat membru UE,

  • membrii familiilor acestora.

Datele colectate vor fi păstrate timp de 3 ani, iar în cazurile de refuz la intrare sau depășirea perioadei legale de ședere, termenul crește la 5 ani, conform reglementărilor europene privind protecția datelor. Persoanele vizate au dreptul de a solicita accesul, rectificarea sau ștergerea informațiilor.

Implementare etapizată și perioadă de tranziție

Sistemul EES va fi introdus treptat, mai întâi în anumite puncte de trecere selectate, urmând ca extinderea la întreaga frontieră externă a României să fie finalizată în maximum 170 de zile calendaristice.

Pe perioada tranziției, ștampila manuală va continua să fie folosită, iar verificarea automată a duratei de ședere va funcționa doar după implementarea completă.