UDMR sare în apărarea românilor. Kelemen Hunor cere prelungirea plafonării prețurilor la alimente
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/kelemen-hunor-ID310058_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpg)
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că formațiunea sa va susține în ședința coaliției prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază pentru cel puțin șase luni. Liderul maghiar a explicat că măsura s-a dovedit eficientă în menținerea prețurilor și că este esențial ca cetățenii să simtă protecție în fața inflației și a creșterii costurilor la energie.
Kelemen Hunor, despre plafonare
Kelemen Hunor a subliniat că decizia privind plafonarea nu a fost luată în coaliție, ci doar discutată în guvern, iar în contextul creșterii TVA și a inflației care va depăși 10% în septembrie, protecția consumatorilor devine vitală.
„În primul rând, nu a fost o discuţie în coaliţie. E coaliţie şi când stau la şedinţa de guvern, e coaliţie şi cu vicepremierii când discută premierul, a fost o discuţie în guvern dar în coaliţie nu a existat o decizie. Pe de altă parte, în momentul când noi am crescut TVA-ul şi au cresct preţurile la energie, inflaţia e aproape de zece la sută. În septembrie va depăşi 10% categoric, indiferent cine ce spune”, a spus Kelemen Hunor.
Potrivit liderului UDMR, menținerea plafonării adaosului comercial înseamnă protejarea directă a consumatorilor și păstrarea unor prețuri rezonabile la produsele de bază. Hunor a precizat că, de când a fost introdusă plafonarea în 2023, statistica arată clar că aceasta a contribuit la limitarea creșterilor exagerate de prețuri.
„Eu am spus în coaliţie că eu sunt pentru a păstra această plafonare, oamenii trebuie să simtă că-s protejaţi. Sunt unele chestiuni care nu depind neapărat de noi sau doar într-o mică măsură dar sunt chestiuni care ţin de noi – să protejăm oamenii de inflaţie mare şi asta se vede în statistici că din 2023 de când a fost introdusă această plafonare în acele segmente s-a păstrat un preţ mai rezonabil, trebuie păstrat şi săptămâna viitoare asta va fi poziţia noastră – să păstrăm cel puţin şase luni de zile plafonarea adaosului comercial”, a adăugat el.
Ce măsuri discută Guvernul după 1 octombrie
Adaosul comercial la alimentele de bază a fost plafonat în România încă din 2023 pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor. Măsura, care expiră la finalul lunii septembrie 2025, ar putea fi prelungită, iar Guvernul analizează opțiunile pentru perioada post-1 octombrie.
România a implementat plafonarea adaosului comercial prin Ordonanța de Urgență 67/2023, care a intrat în vigoare la 30 iulie 2023. Măsura stabilește limite maxime pentru adaosurile comerciale aplicate unei liste de produse alimentare și agricole, diferențiate în funcție de etapa lanțului de producție și comercializare. Scopul principal a fost protejarea consumatorilor, în special a celor cu venituri reduse sau medii, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la alimente.
Această măsură a fost extinsă periodic, menținând un cadru stabil pentru prețurile produselor de bază. Ultima prelungire a fost stabilită în luna iunie 2025, când Guvernul a decis ca plafonarea să rămână valabilă până la 30 septembrie 2025.
Produsele vizate și efectele asupra prețurilor
Printre alimentele pentru care adaosul comercial a rămas plafonat se numără pâinea albă, telemeaua de vacă, făina, mălaiul și ouăle de găină. Această măsură a avut un efect direct asupra prețurilor, menținând un nivel mai rezonabil și prevenind creșteri semnificative într-o perioadă de inflație ridicată.
În prezent, autoritățile analizează posibilitatea menținerii plafonării și după data de 1 octombrie 2025. Decizia finală urmează să fie luată în ședințele coaliției de guvernare, ținând cont de efectele măsurii asupra consumatorilor și de evoluția pieței alimentare.