Bogdan Ivan și Ilie Bolojan pregătesc reforma pieței de energie. CSAT decide

Publicat: 18 sept. 2025, 21:34, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Bogdan Ivan și Ilie Bolojan pregătesc reforma pieței de energie. CSAT decide

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că vineri va discuta cu premierul Ilie Bolojan forma finală a memorandumului privind piața de energie. Documentul, care urmează să ajungă pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), are ca obiectiv principal eliminarea speculei și reducerea prețurilor la energie pentru consumatori și companii.

Discuția decisivă înainte de trimiterea memorandumului la CSAT

Ministrul Energiei a explicat că planul pregătit împreună cu Guvernul vizează introducerea unor mecanisme clare care să protejeze atât cetățenii, cât și mediul de afaceri de creșteri artificiale ale prețurilor.

El a subliniat că președintele României a fost de acord ca subiectul să fie dezbătut în cadrul CSAT.

„Mâine o să am o discuţie cu premierul despre forma finală a documentului, a memorandumului pe care îl voi transmite către Consiliul Suprem de Apărare Ţării, după ce preşedintele României a fost de acord cu acest lucru, în care vom mandata şi voi propune că CSAT să decidă asupra mandatării şi a Ministerului Energiei şi a altor ministere şi a ANR-ului cu un termen foarte clar, cu termen de răspuns, a legislaţiei, a mecanismelor de piaţă pentru a ne asigura că eliminăm specula din piaţa de energie şi că, astfel, vom ajunge la o reducere a preţului la consumatorul final, persoana fizică şi companie”, a declarat Bogdan Ivan la Digi24.

Investiții în energie, fără blocaje birocratice

Ministrul Energiei a subliniat că vrea ca planul să fie discutat chiar la prima ședință a CSAT, pentru ca România să poată continua investițiile în centrale pe gaz și hidrocentrale, fără a fi împiedicată de blocaje juridice sau interpretări birocratice.

El a arătat că este nevoie de susținerea unor proiecte mari de infrastructură energetică și de explorare a resurselor de gaz și petrol, inclusiv în Marea Neagră. Ivan a insistat că România are printre cele mai bogate resurse naturale din Uniunea Europeană, iar acest potențial trebuie să se vadă în scăderea facturilor pentru populație.

„Îmi doresc foarte mult ca în prima şedinţă a CSAT să fie prezentat respectivul memorandum pe care îl propun, tocmai pentru a crea mecanismele de a continua proiectele de investiţii în centrale pe gaz, în hidrocentrale, fără să fim blocaţi de nişte tertipuri juridice şi de virgule prin chichiţe legislative, de a continua proiecte mari de investiţii în transportul energiei şi a gazelor naturale, de a continua proiecte mari de explorare a resurselor de gaz şi petrol, onshore şi offshore, mai ales în Marea Neagră, şi de a dezvolta odată România, că suntem ţara din Europa care are aproape cele mai multe resurse din Uniunea Europeană în materie de gaze naturale, în materie de petrol, iar aceste lucruri trebuie să se reflecte mai departe şi în buzunarele oamenilor”, a spus ministrul Energiei.

Proiecte întârziate și măsuri ferme

Ministrul Energiei a relatat că, după ce a verificat personal șantierul, constructorul i-a adus tot felul de scuze pentru întârzieri și dificultăți. Întrucât le-a considerat nejustificate, a decis rezilierea contractului în mod legal și corect, exact la termen.

El a subliniat că, pe durata mandatului său, nu va accepta explicații superficiale sau întârzieri din partea niciunei firme, indiferent de numele acesteia. În consecință, a dispus executarea garanției de bună execuție, urmând ca banii să fie încasați, proiectul să fie preluat de alte companii și dus mai departe.

„M-am dus pe teren, constructorul încerca să-mi explice cum a fost greu şi complicat, i-am reziliat contractul, legal, corect, la termen, am spus, nimeni nu se mai joacă cu statul român. Eu, cât o să fiu în această poziţie, nu o să accept scuze, nu o să accept explicaţii puerile, din partea nimănui, poate să fie firma cui vrea să fie, eu nu accept ca nimeni să-şi mai bată joc de companiile româneşti şi cele care sunt deţinute de statul român. Aşa că i-am executat, execut garanţia de bună execuţie, luăm acei bani, subcontractăm cu alte companii şi ducem acest proiect mai departe”, a explicat ministrul Energiei.