Primarul interimar: iarna va fi mai bună, dar nu fără probleme – investiții masive în termoficare continuă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/12/termoficare.jpg)
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că lucrurile „merg bine din punct de vedere al investițiilor” în modernizarea sistemului de termoficare din București, unul dintre cele mai mari din lume, după cel din Moscova. Afirmațiile au fost făcute sâmbătă, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, potrivit News.ro.
Investiții finanțate din fonduri europene
Edilul a precizat că în prezent Bucureștiul dispune de 2.000 de kilometri de rețea primară și 4.000 de kilometri de rețea secundară. Dintre cei 2.000 de kilometri de conducte principale, aproximativ 300 erau într-o stare avansată de degradare. Până la finalul acestui an ar urma să fie înlocuiți 200 de kilometri, prin programul finanțat din fonduri europene (POIM), cu o valoare totală de 1,7 miliarde de lei.
„Anul acesta am schimbat 50 de kilometri de țeavă. Trebuie schimbați toți. (…) Închidem în acest an 200 de kilometri, dar programul de investiții trebuie să continue până în 2027”, a declarat Bujduveanu.
Cauzele lipsei apei calde
Primarul interimar a explicat și de ce mulți bucureșteni continuă să se confrunte cu lipsa apei calde. În opinia sa, situația este cauzată atât de starea precară a rețelei, cât și de modul în care au fost gestionate fondurile în trecut.
„Bucureștenii n-au apă caldă din două motive: ani la rând nu s-au făcut investiții în țevi și banii pe care oamenii îi plătesc pentru apă caldă au rămas în conturile companiei de la Ministerul Energiei, în loc să fie reinvestiți în infrastructură”, a spus edilul.
Perspective pentru iarna 2025-2026
Bujduveanu a subliniat că, deși nu poate promite o iarnă fără probleme, situația ar urma să fie mai bună decât în anii anteriori.
„Aș putea să spun că o să fie extraordinar la iarnă, dar nu o să fie. Va fi un pic mai bine ca anul trecut. Dacă păstrăm ritmul actual al investițiilor, după ani de lucrări vom avea un sistem centralizat eficient”, a afirmat acesta.
Primarul interimar a insistat că prioritatea administrației este continuarea programelor deja începute, indiferent de schimbările politice. „Aceste proiecte nu sunt ale lui Nicușor Dan sau ale lui Stelian Bujduveanu. Sunt proiecte pentru București”, a conchis el.