Scandal la adăpostul de câini din Slatina: acuzații de eutanasiere ilegală și bani publici risipiți

Publicat: 21 sept. 2025, 10:41, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Scandal la adăpostul de câini din Slatina: acuzații de eutanasiere ilegală și bani publici risipiți
sursa foto: Facebook

Adăpostul de câini de la Sărăcești din Slatina a intrat din nou în centrul atenției după ce iubitorii de animale au acuzat eutanasierea și incinerarea ilegală a mai multor patrupede. Situația a fost semnalată public de Constanța Dicu, cunoscută pentru implicarea sa în apărarea drepturilor animalelor.

Slatina: Promisiuni încălcate și suspiciuni de abuzuri

Constanța Dicu a relatat într-o postare pe Facebook că adăpostul, trecut în administrarea SC Dezvoltare Urbană, nu a respectat promisiunile de îmbunătățire. În locul extinderii capacității la 500 de câini și al stopării eutanasierilor, situația ar fi rămas neschimbată, animalele fiind în continuare omorâte și arse în incineratorul amplasat în curtea adăpostului.

„Am tot luptat pentru adăpostul Sărăcesti, în speranţa de a se îmbunătăți ceva, toți iubitorii de animale şi-au dat votul pentru o schimbare în bine pentru sufletele nevinovate, s-a promis că se va mări capacitatea adăpostului la 500 de câini și nu se va mai omorî dar, doar promisiuni, în adăpost iar s-au omorât câini iar aseară în jurul orelor 21 incineratorul din curtea adăpostului funcţiona”, a scris aceasta.

Tot ea a semnalat că angajații au voie să ia acasă mașinile de capturare a câinilor, ceea ce deschide suspiciuni privind folosirea acestora în scopuri personale.

Anchete deschise de autorități

Sesizarea Constanței Dicu a ajuns și la autorități. Poliția Animalelor și Direcția Sanitar-Veterinară au deschis anchete pentru a verifica legalitatea acțiunilor desfășurate în cadrul adăpostului. În paralel, presiunea publică a crescut, tot mai mulți locuitori cerând transparență în privința gestionării câinilor fără stăpân.

Răspunsul primarului Mario De Mezzo

Primarul Mario De Mezzo a reacționat printr-un comentariu la postarea Constanței Dicu, respingând acuzațiile și susținând că eutanasierea a vizat doar câini bolnavi.

„Nu am promis niciodată mărirea capacității adăpostului. Câinii care au fost eutanasiați erau câini foarte bolnavi cărora le-am curmat suferința. Puteți verifica oricând actele. Eu am fost un partener de dialog cu iubitorii de animale, dar pot încheia dialogul dacă ieșiți cu minciuni și manipulări în spațiul public fără să verificați adevărul înainte”, a transmis edilul.

De Mezzo a adăugat că problema câinilor fără stăpân este una gravă în Slatina și că încearcă să găsească un echilibru între iubitorii de animale și dreptul locuitorilor de a se simți în siguranță.

Controverse și în Consiliul Local

Situația adăpostului nu este singura temă care a stârnit dispute. Reprezentanții PSD din Consiliul Local Slatina au criticat modul în care primarul gestionează Serviciul de Ecarisaj. Potrivit acestora, pentru cinci angajați care prind în medie doi câini pe zi, edilul a cerut o suplimentare de 10 miliarde de lei la buget pentru ultimele patru luni ale anului.

„Zece miliarde pentru cinci oameni care prind doi câini pe zi. Atât vrea să cheltuie primarul Mario De Mezzo în ultimele patru luni ale anului. Pare incredibil, dar este realitatea ședinței Consiliului Local de astăzi, unde primarul incompetent a făcut un nou număr de circ”, a declarat consilierul local PSD Mihai Cîrloganu.

El a subliniat că social-democrații au sprijinit reorganizarea Serviciului de Ecarisaj, dar nu pot accepta cheltuieli pe care le consideră nejustificate și ineficiente.