Ionuț Moșteanu: „Dacă Ilie Bolojan pleacă, România va fi într-o situație foarte proastă”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/ilie-bolojan.-Foto-Bihoreanul.jpg)
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România are nevoie de premierul Ilie Bolojan pentru a depăși actuala criză economică și politică. Întrebat dacă țara ar putea funcționa fără președintele PNL în fruntea Guvernului, Moșteanu a răspuns: „Se poate, dar va fi foarte rău din punct de vedere economic. Încrederea investitorilor în România va fi zero”.
Moşteanu, critici pentru partenerii de coaliție
Ministrul a explicat că atât investitorii, cât și Comisia Europeană ar considera că România nu mai este capabilă să își respecte promisiunile privind reducerea deficitului.
„Ne-a trecut pe la ureche să fim junk, să nu mai investească nimeni și alții să își retragă banii”, a avertizat Moșteanu.
În intervenția sa, Ionuț Moșteanu i-a criticat pe colegii de guvernare de la PSD, cărora le-a cerut să sprijine mai ferm Guvernul condus de Ilie Bolojan.
„Trebuie să își organizeze alegerile interne și să înceteze cu scandalurile săptămânale”, a spus ministrul Apărării.
El a subliniat că premierul a trebuit să își asume măsuri dure pentru a echilibra bugetul și pentru a prezenta în fața Parlamentului pachete de angajare a răspunderii.
„Guvernul Bolojan are această presiune de a echilibra fiscal-bugetar România și de-aia a trebuit să ia niște decizii”, a punctat Moșteanu.
Relația cu CCR
Moșteanu a fost întrebat și despre posibila decizie a Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților. În timp ce liderul USR, Dominic Fritz, susține că o decizie de neconstituționalitate ar trebui să ducă la plecarea premierului, Moșteanu are o altă opinie.
„Eu o văd în nuanțe. Poate fi ceva greșit fundamental și atunci da, dar poate fi și o chestiune de interpretare. Dacă ne uităm la aceste nuanțe, decizia nu trebuie să fie una care să pice coaliția sau din cauza căreia premierul să plece”, a explicat ministrul.
„România are nevoie de Ilie Bolojan acum”
În discursul său, Ionuț Moșteanu a reiterat ideea că Ilie Bolojan trebuie să rămână premier.
„România are nevoie de Ilie Bolojan acum, mai mult decât oricine. Sunt doi piloni pe care stă democrația noastră acum, președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Mi-aș fi dorit să fie mai mulți, dar realitatea este aceasta”, a afirmat ministrul Apărării.
El a precizat că premierul și-a asumat decizii dificile pe care „nu știu câți politicieni și le-ar fi asumat”.
„Dacă Ilie Bolojan pleacă România va fi într-o situație foarte proastă. Va fi o criză politică majoră. Eu spun că nu trebuie să plece acasă. Avem nevoie de mai mult timp pentru a echilibra situația fiscal-bugetară”, a adăugat Moșteanu.
PSD, între presiuni și campanie internă
În final, ministrul Apărării a transmis un mesaj direct către social-democrați, amintind că, potrivit acordului politic, PSD urmează să dea următorul premier în aprilie 2027.
„Îl așteptăm pe domnul Grindeanu să guverneze în aprilie 2027. Mi-aș dori să își facă alegerile la partid. Sunt într-o campanie continuă și în fiecare săptămână e câte o problemă, ba că n-am vorbit frumos de Iliescu, acum cu hidrocentralele, săptămâna trecută cu plafonarea. În fiecare săptămână dacă nu se întâmpla asta gata plecăm”, a comentat Moșteanu.